Vot cu hoarda în Consiliul Județean și dezbateri în mare viteză: ”Stați puțin!”, ”O secundă”AUDIO ce fac aleșii la ședințele închise de un an

În jur de o oră a durat ședința Consiliului Județean Botoșani care a avut loc pe data de 25 februarie. Pentru prima dată în ultimul an, de când cu câteva excepții întrunirile aleșilor de la CJ au loc în circuit închis, fără accesul presei și al publicului larg, Botoșăneanul vă prezintă modul în care se desfășoară o astfel de ședință.

 

Vot ca pe vremea răposatului


Ei bine, jumătate din timpul audio conferinței se consumă doar pe prezență și pe prezentarea proiectelor de hotărâre. Sau cel puțin acest lucru s-a întâmplat la amintitul plen.â


Iar votul este unul de poveste. După ce președintele CJ, Doina Federovici, a citit proiectele de pe ordinea de zi, 21 cu tot cu interpelări, diverse și un punct adăugat în debutul ședinței, consilierii au fost întrebați cum votează?


Opțiunile nu s-au exprimat pe articole și nici măcar pe fiecare proiect în parte, ci o singură dată pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.


Astfel, ca într-un soi de urătură cu un singur vers, consilierii au intrat pe rând și au spus ”vot pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, proiectul suplimentar și procesele verbale” sau derivate din această formulare.


S-a înregistrat o singură abținere, la un singur proiect, al liberalului Ionuț Gireadă.

 

”Pandemia va trece, dar ar fi păcat să punem milieul”


În aceste condiții, timpul efectiv pentru dezbateri și interpelări a fost doar de aproximativ un sfert de oră.


După ce a prezentat toate proiectele, Doina Federovici a întrebat dacă sunt discuții și după câteva secunde a continuat: ”Dacă nu sunt dezbateri, trecem la procedura de vot”.


”Stați puțin!”, ”O secundă”, au intervenit unii consilieri.


Mirela Saucă a intervenit pe marginea proiectului de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Construire Clădire Laborator Microbiologie Boli Infecțioase pentru Biologie Moleculară RT- PCR, str. Ștefan cel Mare nr. 39, municipiul Botoșani”.


”Într-o intervenție pe care am avut-o anul trecut în iunie am subliniat nevoia și necesitatea unei astfel de construcții pentru că am spus și atunci și repet și acum dacă este nevoie: pandemia va trece, dar ar fi păcat să punem milieul pe cele două aparate și să le ștergem de praf din când în când. Deci susțin demersul dvs., este foarte bine că se demarează această investiție”,


Mirela Saucă, consilier județean PNL.

 

”Este o declarație politică”, răspunsul favorit la interpelări


La capitolul interpelări, Gabriel Alecsandru i-a cerut șefei CJ să respecte legea și să organizeze ședințe publice, iar Mirela Saucă a dezavuat răspunsul cu ironii și reproșuri la adresa Cabinetului Cîțu pe care Doina Federovici i l-a dat la interpelarea care viza prioritățile sale în fruntea instituției pe 2021.


Lidera social-democrată a catalogat drept ”declarații politice” ambele luări de poziție și i-a răspuns pe scurt doar lui Alecsandru.


Tot un liberal, Claudiu Vrajotis, a întrebat-o pe șefa CJ despre stadiul investiției la drumul strategic, iar Doina Federovici i-a răspuns că atribuirea a fost contestată și până ce nu se emite o hotărâre evită să facă declarații pe această temă, asigurându-l însă că instituția este pregătită să demareze lucrările în această primăvară.


Nu a existat vreun consilier de la PSD, Pro România sau ALDE, care să aibă vreo întrebare, nelămurire, reproș.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store