Are 22 de ani și s-a înscris în programul ISU ca voluntar SMURD după ce tatăl său a fost salvat de intervenția unui echipaj de prim ajutor.
Andrei Olariu, voluntar în cadrul proiectului "Salvator din pasiune" in cadrul ISU Botoșani, a demonstrat, din nou, că este omul potrivit atunci când semenii au nevoie de ajutor calificat.
Sâmbăta, 10 august, Andrei Olariu a intervenit, împreună cu doi pompieri aflați în timpul liber, pentru a acorda primul ajutor unui motociclist și pasagerei sale, victime ale unui accident rutier petrecut pe raza localității Oreavu, la ieșirea din Râmnicu Sărat înspre Buzău.
Potrivit buzoienii.ro, accidentul s-a produs în jurul orei 10.30, pe E85 în dreptul localității Oreavu, la ieșirea din Râmnicu Sărat înspre Buzău.
Un motociclist bucureștean de 33 de ani, care se deplasa pe direcția Vrancea-Buzău, nu ar fi păstrat distanta corespunzătoare fața de autoturismul condus înaintea sa de un muntenegrean de 53 de ani, intrând în coliziune cu acesta. Urmare impactului a rezultat rănirea motociclistului şi a pasagerei sale în vârstă de 30 de ani, de asemenea din București.
Până la sosirea echipajelor specializate, primul ajutor l-au dat un voluntar al ISU Botoșani și doi pompieri din Focșani, aflați în timpul liber. Cei doi ocupanți ai motocicletei au posibile fracturi ale de bazin, coloană vertebrală și membre. Fata și-a pierdut cunoștința în momentul impactului, mai scrie sursa citată.
Voluntarul din Botoșani care a intervenit este Andrei Olariu, în vârstă de 22 ani, cel care la începutul lunii mai, în acest an, a salvat de la moarte un om aflat în pericol de îngheț.
A învățat să salveze oameni în cele peste 100 de ore de voluntariat petrecute alături de echipajele SMURD ale ISU Botoșani. Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, în misiunile de salvare, Andrei Olariu a deprins nu doar tainele intervențiilor pe muchie de cuțit, ci și dragostea pentru această meserie.
Andrei Olariu, înscris in programul Salvator din pasiune " in aprilie 2018, si-a dorit să participe ca voluntar la misiunile SMURD după ce tatăl său a fost salvat de intervenţia unui echipaj de prim ajutor. Au trecut de atunci sase ani. De cand s-a inscris in program, Andrei este nelipsit de la orice activitate derulată de ISU Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: