Vocea străzii : REFERENDUM pentru Centrul Vechi și UNDE să fie duși minoritarii

Spre finele lunii în curs, instituțiile publice locale de la Botoșani incluse în planul de intervenție al prefectului pentru reinstaurarea liniștii și ordinii în Centrul Vechi, ar trebui să prezinte un prim raport al activităților desfășurate în ultima perioadă.

 

Până atunci, locuitorii orașului continuă să susțină campania începută la Botoșani și vin și cu tot felul de propuneri.

Tot mai des este vehiculată varianta organizării unui referendum local pentru scoaterea romilor din Centrul Vechi și Parcul Tineretului.

 

”Cea care îi poate da afară din spațiile locative este chiar SC Locativa, conform art. 17, lit. B, alin. 3 din contractul încheiat între chiriaș și Locativa”, se arată într-un mesaj trimis pe adresa redacției.

 

Respectivul botoșănean propune și organizarea unui referendum pentru a se cunoaște poziția cetățenilor majoritari dar și o potențială locație în care să fie mutate persoanele asistate social care nu respectă buna conviețuire pe domeniul public.

 

”Pot fi mutați poate la o unitate militară dezafectată sau în altă parte. Și vă asigur că va ieși foarte multă lume la vot și astfel prin organizarea acestui referendum se va disipa și răspunderea politică care ar cădea pe umerii unui partid, a unor câțiva oameni din Consiliul Local sau a unui singur om: primar, prefect, președinte consiliul județean care de obicei se feresc să se implice în acest gen de acțiuni”
Se mai arată în adresa trimisă redacției

 

Tot astăzi s-ar fi conectat la energia electrică noul sediu al Poliției Locale din Centrul Istoric.