Vocea parlamentarului: Alexandra Huțu, deputat la 32 de ani între (ne)secrete și ascensiune fulminantă în carieră: Trebuie să fac anumite compromisuri / La momentul acela efectiv îmi tremurau mâinile VIDEO

Botoșăneanul începe un ciclu de interviuri despre activitatea parlamentarilor botoșăneni. Știm că foarte mulți dintre dvs. vă întrebați, și pe bună dreptate, ”ce fac senatorii și deputații pe care i-am trimis la București”.

 

Ce fac aleșii noștri la București?

 

 

Și tocmai de aceea ne-am gândit să realizăm aceste video-interviuri cu aleșii noștri, axate pe activitatea lor din Casa Poporului. Și pentru că avem o singură d-nă în această legislatură, începem cu ea.

 

Alexandra Huțu.

 

Are 32 de ani și este cea de-a opta femeie din istoria județului care accede în Parlamentul României. Probabil și cea mai tânără. Alexandra Huțu este de departe modelul de succes al ascensiunii rapide de pe rampa politicii. Numele său a apărut în spațiul public relativ recent și nici bine nu a fost învățat că Alexandra a bifat câteva funcții importante în administrația publică de la Botoșani. De la director al Cancelariei Prefectului la o cochetare cu cea de administrator public la Consiliul Județean.

 

S-a oprit la Camera Deputaților.

 

Este printre puținele femei din Parlamentul României în actuala legislatură, în care sexul frumos este slab reprezentat în Legislativ. Din 466 de deputați sau senatori doar 82 sunt doamne.

 

Alexandra Huțu este și ea acolo.

 

 

Care este secretul Alexandrei Huțu, în urmă cu 4 ani aproximativ, nimeni nu cunoștea acest nume, acum sunteți deputat în Parlamentul României? Cărui fapt se datorează acest lucru?

 

 

Alexandra Huțu: Nu cred că putem vorbi despre un secret în mod deosebit. E vorba despre foartă multă muncă la mijloc și de seriozitate și când aplici aceste principii în orice domeniu ai activa, este imposibil să nu te faci remarcat. Mai mult decât atât, primarii și președinții noștri de organizații din cadrul PSD mă cunosc de 8 ani, de când sunt membru foarte activ al PSD și vin în permanență la sediul nostru, pentru că am colaborat foarte bine în ceea ce privește probleme identificate, statutare, de organizare, inclusiv cele legate de alegerile care au loc o dată la 4 ani. Și cred că și de aici se trage sprijinul pe care l-am avut anul trecut când s-a votat ordinea pe listă în interiorul partidului nostru.

 

A început cu munca „de jos”

 

Deci, se poate spune că Alexandra Huțu a pornit în politică de la munca de jos până la accederea pe funcția de secretar executiv al PSD Botoșani?

 

Alexandra Huțu: Sigur. Evident. Am început cu organizarea echipelor sau făcând parte de fapt și de drept, din echipele de campanie din teritoriu, din județ, cu plecările noastre dimineața în campanii și ușor, ușor lecturând foarte mult legislația în vigoare, am ajuns să coordonez în anul 2020 ambele tururi de scrutin. În 2019, la fel, să coordonez organizarea în ceea ce privește partea asta legislativă, juridică, sesizări, contestații șa.m.d... dosarele de candidatură...

 

 

Cariera politică a mamei dv poate fi un motiv pentru care ați ales cumva aceeași cale?

 

 

Alexandra Huțu: Trebuie să recunosc că, atunci când am ales specializarea la facultate, când mi-am dorit specializarea Administrație publică, ceea ce făcea mama mea și ceea ce am văzut că desfășoară în viața ei profesională, a fost o influență suficient de mare. Ulterior mi-a plăcut foarte și din simpatizant am devenit membru de partid, deși erau anumite aspecte care nu prea îmi conveneau la partidele politice și criticam la un moment dat...

 

Ce anume?

 

Alexandra Huțu: Trebuie să fac anumite compromisuri ca lucrurile să funcționeze. Însă, de când sunt în PSD am înțeles despre ce compromisuri este vorba și despre faptul că, dacă un membru acceptă mai greu unele decizii, acestea sunt până la urmă luate de majoritate. Și atât timp cât faci parte dintr-o echipă, dacă vrei să ai succes trebuie să rămâi în acea echipă. De unul singur nimeni nu face nimic.

 

 

Și ce compromisuri a făcut Alexandra Huțu?

 

 

 

Alexandra Huțu: Cred că cel mai important lucru de spus aici este faptul că mi-am dedicat foarte mult timp, din timpul liber până la urmă, pentru partid.

 

 

O altă enigmă, ca să-i spunem așa, ar fi obținerea mandatului de parlamentar prin demisia colegului Costel Pătrăuceanu, o premieră am putea spune în politica botoșăneană și chiar românească, pentru că rar se întâmplă ca un parlamentar să renunțe la mandat prin demisie. Ați aflat până la urmă care a fost motivul acestei renunțări la calitatea de parlamentar, când toată lumea vizează să ajungă în Parlamentul României?

 

„Am fost un pic speriată de noua funcție”

 

Alexandra Huțu: Sigur, eu am purtat discuții cu colegul meu Costel Pătrăuceanu, am înțeles că este o chestiune personală, nu a vrut să intre în detalii, am observat că a dat unele declarații în presă și motivul doar dlui poate să-l justifice. Eu personal am privitor-o cu oarecare teamă pentru că după luna de la alegeri, un coleg își dă demisia și mai mult decât atât, urma să fiu eu cea care să depună jurământul în Parlament. Am fost un pic speriată de noua funcție pe care urma să o ocup. În ce-l privește pe colegul meu, acceptăm și am acceptat decizia dlui, este o decizie personală. Avem o relație foarte bună, colaborăm în continuare. Costel Pătrăuceanu este în continuare vicepreședinte al PSD la nivel județean și nu aș putea să spun că e o enigmă. Nu cred că sunt în spate niște interese ascunse, mai mult decât atât și dv ați spus că oricine accede pe o poziție de acest gen, își dorește să rămână acolo.

 

 

Și nu a fost cumva o negociere de culise pentru a vă face dv. loc în Parlament?

 

 

Alexandra Huțu: Nu, nu a fost cazul de așa ceva.

 

 

Cum a fost primul contact cu Parlamentul, cu Camera Deputaților, cu activitatea de acolo?

 

 

Alexandra Huțu: Prima și prima dată am intrat în sala de plen în ziua în care a trebuit să depun jurământul și vreau să vă spun că am avut niște emoții colosale înțelegând că jurământul de credință față de țară și popor nu trebuie să se rezume doar la a citi un articol dintr-o lege. Ci că acesta reprezintă mai mult decât o expresie, o citire, o lectură efectivă a unor cuvinte. Și îmi amintesc așa ca prin vis cum eram în fața tuturor viitorilor mei colegi la momentul acela și că efectiv îmi tremurau mâinile la momentul depunerii jurământului. Ulterior mi-am făcut o cruce așa cum ne facem noi ortodocșii și am spus un „Doamne ajută” pentru că e o luptă grea și trebuie să te adaptezi continuu la viața aceasta politică și mai ales în Parlament unde abia te adaptezi la o situație și apare alta

 

 

Ați depus jurământul undeva la începutul lunii februarie 2021 și în aproape 4 luni de activitate am văzut că ați avut 13 luări de cuvânt, din care 6 declarații au fost politice. Vă apare numele pe 5 propuneri de inițiative legislative, ați avut 19 interpelări și 3 moțiuni. Printre inițiativele legislative unde sunt semnatar am văzut ceva cu executarea unor lucrări de construcții și o altă modificare legislativă care mie cel puțin mi se pare interesantă este referitoare la achizițiile publice din România unde anumite investiții sunt blocate de contestații care sunt depuse de constructori, de termene foarte largi prin care se pot pierde fondurile europene. Ce anume intenționați să aduceți nou aici?

 

 

Alexandra Huțu: Ce ne dorim noi să schimbăm, deși PSD în mandatul anterior 2016 – 2020 a mai modificat legea achizițiilor publice și a introdus acea garanție în cuantum mai mare pentru contestatari tocmai ca să descurajeze contestațiile făcute cu rea intenție... Acum ne dorim într-adevăr să mai scurtăm din termene pentru că rămân investiții blocate din cauza acestor lucruri. Cum de altfel se întâmplă și la nivelul județului nostru, din nefericire, cu acele investiții foarte importante în infrastructura rutieră unde contestatarii uneori fac contestații doar de dragul de a face o contestație, și încercăm să limităm aceste manifestări ale constructorilor de rea credință.

 

„Liberalii și le asumă fără a fi sinceri”

 

Aveți un proiect major pentru Botoșani prin care să vă uniți toți parlamentarii de Botoșani și să susțineți acea investiție care ar fi benefică județului?

 

 

Alexandra Huțu: Noi am încercat inclusiv la construcția bugetului de stat să avem un dialog și să susținem investițiilor majore. Nu doar continuarea celor două drumuri naționale pe care liberalii acum și le asumă în integralitate deși au fost deblocate de colegii noștri parlamentari din mandatul trecut. Nu am primit susținerea acestora, mai mult decât atât, s-a văzut în sala de plen o atitudine să-i spunem ușor sfidătoare în momentul în care noi, toți colegii parlamentari PSD din Botoșani am citit amendamentele pentru investițiile majore ca și cum barajul, Acumularea Vf. Cîmpului ar fi o nimica toată. Ca și cum drumurile județene nu ar conta, decât cele două drumuri naționale pe care, din păcate, liberalii și le asumă fără a fi sinceri 100%, că nimeni nu se supără că le continuă, din contră, ne bucurăm...

 

 

Dar, de ce contează pentru politicieni, de exemplu, cui îi este atribuită o anumită investiție, liberalilor sau social-democraților? Pentru că până la urmă alegătorii nu fac distincția. Alegătorul apreciază de exemplu faptul că s-a modernizat Botoșani – Suceava. Sau că se va face drumul Botoșani – Tg. Frumos. Dar nu știu dacă rămâne în memoria colectivă a alegătorilor de la Botoșani că PSD sau PNL a făcut acest drum...

 

 

De ce contează pentru politicieni cine și cum se laudă cu o anume investiție? Alexandra Huțu răspunde la această întrebare în materialul video de mai jos, de la minutul 11:56

 

Tânăra deputat mai dezvăluie și de ce crede că Doina Federovici este unul dintre cei mai remarcabili politicieni ai României.

Și răspunde la întrebările:

De care investiție majoră își leagă Doina Federovici numele?”

În cariera sa profesională a activat vreodată în mediul privat sau doar la stat?

Unde ar fi fost astăzi Alexandra Huțu dacă mama sa nu era primar PSD?

 

Urmăriți interviul integral pe canalul de YouTube ”TV Botoșăneanul”https://www.youtube.com/watch?v=Svrvg5DWyQk

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store