VIZITĂ DE LUCRU: Teatrul prinde contur, spații suplimentare după modernizare, locuințe și cantină pentru actori – VIDEO&FOTO

Primarul Cosmin Andrei a organizat o vizită de lucru pe șantierul de la teatru pentru ca botoșănenii să aibă parte de o reactualizare a evoluției lucrărilor de modernizare.

 

Însoțit de președintele Consiliului Județean Doina Federovici, a cărei prezență a fost justificată de susținerea oferită la București pentru sume alocate dezvoltării orașului, primarul a făcut un tur al etajelor din clădire și a fost pus la curent de constructor cu ceea ce s-a lucrat până în prezent și ce mai este de făcut până la sfârșitul anului.

 

Per total, în interiorul clădirii au fost efectuate lucrările de mare anvergură, privitoare la partea de ziduri și susținere, urmând ca abia din această perioadă să se treacă la finisajele interioare iar schimbările să devină mult mai vizibile.

 

În plus două fațade ale teatrului au fost deja finalizate și descoperite totodată, pentru ca botoșănenii să-și poată face o imagine a modului în care va arăta această clădire istorică.

 

„De la vizita precedentă până astăzi s-au făcut progrese mulțumitoare, așa cum bine ați remarcat și dv., începând de la nivelele superioare, până jos s-au schimbat lucrurile. Teatrul începe să prindă contur și pentru acest lucru doresc să le mulțumesc constructorilor pentru mobilizarea pe care a promis-o și de care s-a ținut de cuvânt. Așa cum ați văzut și dv. două fațade sunt dezvelite, avem tâmplărie și finisaje exterioare iar constructorul promite că în două săptămâni vom avea dezvelită și fațada de est”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Edilul șef a oferit asigurări că anul viitor teatrul va găzdui spectacole, lucrările fiind la acest moment în grafic și, ce este mai important, partea de finanțare fiind asigurată.

În paralel, Primăria lucrează la documentația pentru Grădina de Vară și licitația pentru achiziția de scaune și cortină.

 

„Vă mulțumesc pentru această oportunitate de a vedea la fața locului cum evoluează lucrările la această clădire emblematică pentru municipiul și pentru județul Botoșani. O lucrare din punctul meu de vedere extrem de grea, care iată, este dusă la bun sfârșit de constructorii care sunt în șantier. Vă felicit pentru toată determinarea de care ați dat dovadă în această perioadă, nu doar de a debloca acest proiect extrem de important pentru noi ci și pentru determinarea pe care o aveți vizavi de acest ritm susținut al lucrărilor. Așadar botoșănenii noștri se vor bucura de o clădire a Teatrului Mihai Eminescu așa cum nu va mai exista nicăieri în țară”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

40%,

este gradul de realizare a lucrărilor de la teatru la acest moment

 

„După cum bine vedeți și cum am promis lucrările înaintează, chiar vrem să ne ținem de cuvânt, este o promisiune făcută nouă, în primul rând”, a fost și mesajul lui Răzvan Chelărașu, administrator D&D Construct.

 

Ca și element de noutate, în incinta teatrului ar urma să fie amenajate și 11 locuințe de serviciu pentru actori dar și o cantină unde masa va fi servită în sistem catering.