Vizită de la Chișinău la Consiliul Județean, primar moldovean primit de oficialitățile botoșănene – GALERIE FOTO

Primarul de la Chișinău s-a întâlnit cu șefii Consiliului Județean și Primăriei Botoșani.

 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, vicepreședintele Dorin Birta și Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, s-au întâlnit în această după-amiază cu o delegație de la Chișinău, condusă de către primarul Ion Ceban.

 

Discuțiile care au avut loc s-au axat pe viitoare proiecte de colaborare atât în domeniul cultural, cât și în privința atragerii fondurilor europene ce vor fi disponibile pe diferitele axe de finanțare.

 

„Au fost discuții interesante, preliminare dezvoltării unor relații bune de colaborare. Am convenit ca cele trei administrații locale – Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani și Primăria Chișinău – să încheie un parteneriat de colaborare, iar pe viitor să se realizeze și acorduri de înfrățire”,

a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Unul dintre obiectivele administrației județene din Botoșani este diversificarea colaborărilor internaționale și întărirea relațiilor cu administrațiile locale din țările vecine: Republica Moldova și Ucraina.