Viviana Sposub și George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, s-au îndrăgostit la Ferma, iar de atunci, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
Vedeta Pro TV nu a ezitat să o aducă în discuție pe artistă, într-una din zilele în care muncea alături de Andreea Antonescu în ”Ferma”.
”Mie nu îmi vine să cred că sunt cu tine aici. Aveam poster cu voi, iubeam trupa Andre de mică. Ba chiar am fost şi la concert când aţi venit la Botoşani, la noi, în Moldova”, i-a spus asistenta TV Andreei Antonescu.
Săptămâna aceasta, Viviana a adus-o din nou în discuție pe Andreea Bălan, în timp ce muncea în Fermă, alături de Andreea Antonescu.
”Nu îmi vine să cred. Eu eram fan Andre. Vă iubeam pe amândouă. Aveam postere cu voi. Acum sunt cu fostul ei soț. Nu știu ce crede despre asta”, a spus Viviana.
Viviana Sposub și-a continuat mărturia sinceră și chiar a spus că și-a dorit mult pe atunci să le cunoască pe membrele trupei Andre, iar Andreea Bălan chiar a întins mâna spre ea în timpul concertului pe care l-a susținut la Botoșani.
”Eu eram cu mâinile pe sus, dar tu (n.r. – Andreea Antonescu) m-ai ignorat. Andreea Bălan m-a băgat în seamă atunci”, a spus Viviana Sposub la emisiunea ”Ferma”, potrivit divahair.ro.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: