Un tânăr de 33 de ani din Botoșani a rămas fără permis după o acțiune a polițiștilor.
Acesta a fost depistat pe DN 29 C, în localitatea Vârfu Câmpului, circulând cu 122 km/h, depășind cu peste 70 de km limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum în timpul de desfășurare a unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare conducerea cu viteză peste limita legală.
În cadrul acțiunii, polițiștii au acționat în intervalul orar 17:00-19:00, pe drumul național DN 29C, din zona comunei Vârfu Câmpului, prilej cu care au fost controlate 23 de autovehicule, 12 dintre conducătorii auto fiind surprinși circulând cu viteză peste limita legală.
Astfel, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.000 de lei și au fost reținute patru permise de conducere pentru viteză excesivă.