Vine iarna! Prefectul Cornilă, concluzie în ședință: Suntem pregătiți și nepregătiți

Directorii de instituții au fost convocați joi, 26 octombrie 2023, în ședința Colegiului Prefectural, aferentă lunii octombrie 2023.

 

Pregătirea pentru sezonul rece a fost tema principală a întrunirii. Reprezentanții de la  Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, SC Nova Apaserv SA, Secția de Drumuri Naționale au avut de prezentat stadiul pregătirilor.  

 

Liviu Mihalache, adjunctul de la Secția de Drumuri Naționale a adus în atenție mai multe probleme, de la lipsa de personal, la utilaje puține.

 

Iar la final, prefectul a concluzionat:

 

„Înțeleg că suntem pregătiți și nepregătiți într-un fel sau altul din cauza capacităților tehnice. De la mine ați avut sprijin și în aprilie știți că am intervenit ca să solicităm autofreze, care au venit. Într-adevăr poate un pic mai greu pentru că până la Botoșani și Iașul se confrunta cu aceeași situație”

Sorin Cornilă, prefect.

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu va organiza în următoarele zile și o nouă ședință pe tema deszăpezirii drumurilor.

 

v

v