Vieți pierdute peste hotare: Călugăr singur pe lume MORT printre străini

Plecatul în străinătate a devenit pentru mulți botoșăneni o necesitate, fiind împinși peste hotare de sărăcie. Din nefericire însă mulți dintre ei își găsesc sfârșitul acolo, iar nu de puține ori sunt înmormântați pe meleaguri străine tocmai pentru că familiile lor nu au bani pentru repatriere.

 

Italia – țara morții pentru botoșăneni

 

În anul 2018, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (SPCEPS) Botoșani au fost raportate un număr de 47 de decese.

 

Cele mai multe decese au fost înregistrate în Italia, 21 de botoșăneni găsindu-și sfârșitul acolo. De asemenea, au mai fost consemnate decese în rândul botoșănenilor din Marea Britanie, Franța, Spania, Germania.

 

Unii dintre cei plcaţi în lumea celor drepţi au dublă cetățenie și din acest motiv este dificil ca familiile lor să fie anunțate.

 

„O situație nou întâlnită la nivelul Serviciului o reprezintă decesul persoanelor care au dublă cetățenie, română și moldovenească. În aceste cazuri noi ne aflăm de multe ori în imposibilitatea de a putea contacta familiile deoarece ele efectiv locuiesc în Moldova, dar de fapt au și cetățenia română. Cei cu cetățenia română se împart în două categorii: cei care au domiciliul în județul Botoșani și au carte de identitate emisă și cei care au cetățenia română, au depus pentru pașaport românesc cu domiciliul în străinătate, și au domiciliul în Republica Moldova, dar ei de fapt sunt cetățeni români. La noi comunicările ajung pentru cei care au mapa constituită la nivelul județului Botoșani. Din acest motiv noi primim aceste comunicări. Noi facem demersurile pe teritoriul județului, în afara județului... Vă dați seama că în Republica Moldova nu avem contacte. Dar sunt totodată cazuri izolate”,

Alin Popovici, șef SPCEPS Botoşani.

 

 

Călugăr mort în Grecia

 

Este și cazul unei persoane care a murit la o vârstă înaintată în Grecia.

 

 

„La o singură persoană nu am putut identifica aparținătorii deoarece acea persoan,ă având și o vârstă foarte înaintată și fiind născută în Moldova, nu a avut absolut niciun aparținător care să aibă domiciliul pe raza județului Botoșani. Dar informarea efectivă s-a realizat deoarece acel cetățean român decedat în Grecia era un călugăr. El efectiv nu a locuit niciodată pe raza județului Botoșani și din verificări a reieșit acest aspect”,

 

Alin Popovici, șef SPCEPS Botoşani.

 

 

Al caz tragic

 

În a doua parte a anului un alt botoșănean a avut parte de o moarte îngrozitoare și anume a murit electrocutat. A fost transportat la spital, însă din nefericire a survenit decesul.

 

Iar în urma acestor zeci de cazuri de cele mai multe ori rămân familii distruse, copii orfani, ani de durere și de lacrimi…

 

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store