Ziua NATO a fost marcată astăzi, 7 aprilie 2024, la Botoșani printr-o scurtă ceremonie.
În cadrul manifestărilor s-a transmis un singur discurs. Și anume prefectul Sorin Cornilă a citit mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu.
Redăm mai jos integral mesajul citit de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă:
”Sărbătorim astăzi Ziua NATO, o tradiție pe care România o marchează în mod deosebit în acest an, sărbătorind 20 de ani ca membru cu drepturi depline al Alianței.
În cei 20 de ani de la aderare, România și-a consolidat profilul de aliat responsabil, implicat activ în promovarea valorilor și principiilor democratice, a securității și stabilității în spațiul euroatlantic și în afara sa. Contribuțiile valoroase ale țării noastre își găsesc, în prezent, o reflectare substanțială în acțiunile Alianței.
Aniversarea celor 20 de ani de membru activ al NATO se suprapune, în acest an cu cu celebrarea a 75 de ani de la înființare organizației nord-atlantice, care oferă cadrul unei cooperări politico-militare în scop defensiv împotriva amenințărilor complexe cu care ne confruntăm astăzi.
Vedem cum evoluțiile actuale în materie de securitate la nivel regional și global confirmă necesitatea unui concept defensiv comun, în fața provocărilor generate de ambițiile expansioniste ruse și agresiunea ilegală împotriva Ucrainei.
Aflată în imediata apropiere a acestui conflict fără perspective foarte apropiate de a se încheia, România beneficiază, ca stat membru NATO, de cea mai cuprinzătoare garanție de securitate pe care am avut-o vreodată și, la rândul său, va continua să dea dovadă de aceeași responsabilitate în eforturile aliate de pregătire și apărare împotriva amenințărilor pe care le generează noul context strategic.
Astăzi, mai mult ca oricând, Flancul Estic, vecinătatea estică, Marea Neagră, au devenit teme de importanță centrală pe agenda NATO. România beneficiază de o prezență aliată consolidată și o postură NATO întărită de descurajare și apărare pe teritoriul național și în regiune.
Pentru România, integrarea în structurile euroatlantice a reprezentat un moment crucial, prin atingerea unui deziderat strategic de politică externă și securitate, pentru care clasa politică și întreaga societate românească și-au unit eforturile.
Pe parcursul celor două decenii de la aderarea sa, România a dovedit că este un aliat de încredere și un veritabil furnizor de securitate și stabilitate. Vom continua să contribuim la fel de hotărât și să ne implicăm activ în asigurarea securității României și în spațiul euroatlantic.
La mulți ani României în NATO!
La mulți ani Alianței Tratatului Atlanticului de Nord!”