VIDEO – Momentul în care buldozerul cu șenile cade de pe platformă, pe E85

Trei persoane au ajuns la spital după ce un buldozer cu șenile a căzut peste două mașini, pe "drumul morții" E85.

 

Un buldozer transportat pe o platformă a căzut vineri la amiază peste două mașini, la Fântâna Mare, județul Suceava, în intersecția cu drumul care duce spre Târgu Neamț. Trei persoane au fost rănite în accident.

 

Din imagini se observă cum buldozerul cu șenile, care era transportat pe o platformă, a căzut în momentul în care platforma care îl transporta a intrat cu viteză într-o curbă.  

 

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2), cu sprijinul unui echipaj SAJ.

 

Trei persoane aflate în cele două autoturisme lovite de buldozer au fost rănite și au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.