VIDEO Bătaie de joc la concursul de la Filarmonică, comisia face examen la secret 

Deşi în primă fază salariaţii din cadrul serviciului resurse umane de la Primăria Botoşani au anunţat că etapa de susţinere a interviului din cadrul concursului de la Filarmonica de Stat are caracter public, potrivit unei ordonanţe care se referă la managementul din instituţii de cultură, lucrurile nu stau tocmai aşa.

 


Nu-i convine lui Ghiorghiţă

La data concursului însă, prezenţi la Botoşani, membrii comisiei s-au opus vehement în prima fază ca atât ziariştii cât şi cei aproximativ zece salariaţi de la Filarmonică să poată asista în sală la susţinerea interviului de către cei doi candidaţi. Motivele enumerate au fost diferite, fie că Mihai Sârbu sau Daniel Boghian ar putea fi împovăraţi de emoţii cauzate de „asistenţă”, fie că nici un examen nu poate avea „spectatori”.
„Este totuşi un examen, nu pot veni jumătate din cetăţenii acestui oraş”, a replicat şi Florin Ghiorghiţă, consilier local şi unul dintre membrii comisiei.

Aberaţia "made in Botoşani": jurnaliştii să asiste la examen, dar să nu scrie

Într-un final, după mai multe discuţii în contradictoriu, s-a convenit ca jurnaliştii să ia parte la proba de interviu, însă fără a înregistra, fotografia sau deschide vreun aparat electronic, lucru imposibil pentru reprezentanţii mass-media care au cerut să fie prezenţi în sală cu un scop, acela de a arăta modul în care se desfăşoară un concurs,
Au intrat în sală, cu condiţia, să nu scoată o vorbă şi „să nu facă circ” salariaţii de la Filarmonica de Stat care îl susţin pe Daniel Boghian, contracandidatul lui Mihai Sârbu.
Toate acestea se întâmplă după ce în cursul săptămânii mai mulţi jurnalişti au depous cereri scrise de a asista la concurs, care le-au fost acceptate.
(G.E.)




CITEŞTE ŞI:
 ACUM: Concurs „cu public” pentru Filarmonică, la Primărie - FOTOGALERIE
[[banner]]