VICTORIE pe Stadionul Municipal, FC Botoșani a învins FCU Craiova, cu un om în minus pe teren – VIDEO

Echipa patronată de Adrian Mititelu a pierdut pe Stadionul Municipal meciul disputat împotriva echipei locale FC Botoșani.

 

Câteva mii de suporteri botoșăneni au fost la meci, deși în prima repriză a plouat cu găleata.

 

Stadionul a izbucnit pe final de primă repriză când scorul a fost deschis de Victor Dican care a primit o centrare de la Tîrcoveanu și a înscris cu capul în poarta lui Popa.

 

La pauză FC Botoșani se afla în avantaj.

 

În minutul 54 a venit golul egalizator, însă în urma unei lovituri de pedeapsă. Compagno ajunge la o minge respinsă de Pap și este faultat de Haruț, iar arbitrul Cătălin Popa acordă penalty.

 

Compagno înscrie pentru 1 – 1.

 

Dawa îi face pe suporteri fericiți în minutul 65, marchează după ce își domină adversarul la un corner.

 

 

2 – 1 pentru FC Botoșani.

 

Jocul se rupe cinci minute mai târziu când Jaja primește cartonaș galben pentru fault, urmat de cel roșu, fiind în situație de cumul. FC Botoșani a adoptat o poziție defensivă pentru a menține scorul de pe tabelă și implicit cele trei puncte.

FC Botoșani a urcat pe locul 2 din play-out cu 35 de puncte. Rapid este pe primul loc cu 38 de puncte. 

 

Iată echipele:

 

FC Botoșani: Pap – Braun, Dawa, Șeroni, Țigănașu, Haruț, Dican, Papa, Tîrcoveanu, Roman II, Souza Silva

 

FCU Craiova 1948: Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert, Asamoah, Achim, Van Durmen, Bauza, Ondan, Campagno