Acest lucru ar putea face ca lucrurile să nu mai întârzie atât de mult cum era prevăzut inițial.
Joi, 7 Martie, Primărie Suceava a înregistrat o victorie – care, cel mai probabil, ar putea fi decisivă – cu privire la contestația procedurii de achiziție publică privitoare la atribuirea contractului de proiectare și execuție a celui de-al treilea tronson al rutei alternative Suceava – Botoșani.
Două mari asocieri de firme au depus oferte, lucrarea nefiind din cele mai simple cu putință, mai ales pentru că pe distanța de circa 2,14 km din acest al treilea tronson al rutei alternative este necesară realizarea unui viaduct de peste 1 km lungime care să treacă peste calea ferată, dar și peste o zonă mlăștinoasă, potrivit obiectivdesv.ro.
La Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a fost depusă însă cu circa trei săptămâni în urmă o contestație prin care se cerea „anularea raportului procedurii” și obligarea Primăriei la continuarea procedurii de achiziție cu evaluarea ofertei depusă de asocierea al cărei lider este societatea Freyrom SA.
Litigiul de la CNSC risca să se prelungească la Curtea de Apel Suceava, mai ales dacă Primăria pierdea contestația și urma să o conteste. În schimb, victoria de la CNSC – conform Deciziei nr. 508/C2/389 din 29 februarie, dar comunicată Primăriei Suceava abia în cursul zilei de joi, 7 martie – ar putea să nu mai întârzie lucrurile. Iar asta pentru că, deși legislația achizițiilor publice nu mai obligă de câțiva ani încoace autoritatea contractantă să aștepte și eventuala soluționare a plângerii la Curtea de Apel, putând încheia pe răspunderea sa contractul.
Cum va proceda mai departe Primăria Suceava, este la latitudinea conducerii instituției și foarte probabil că un contract se va încheia cu cealaltă asociere de firme care a depus oferta.
Este vorba de Hyatt Development 2011 (Lider) având asociați companiile Hydrostroy AD și Tqm Management iar subcontractanți firmele: Corsem Impex SRL, Electroaxa SRL, RC Geoproiect, Berbinschi Daniel, Damiena, Iris VP iar firma Perfect Consult Europe SRL este terț susținător.
(Sursă foto: monitorulsv.ro)