Victor Becali, răspuns tăios pentru Iftime: Prea ironic, prea miștocar / O fi băut prin cantonament

Victor Becali i-a oferit replica lui Valeriu Iftime.

 

Victor Becali, consilier la firma de impresariat a lui Dragoș Sîrbu, a răspuns unor declarații făcute de Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani, în cadrul interviului acordat Gazetei Sporturilor.

 

Referitor la transferul lui Olimpiu Moruțan de la FCSB la Galatasaray, care s-a făcut în schimbul a 3,5 milioane de euro, Valeriu Iftime a spus că „eu îl dădeam cu bani mai mulți” și că impresarii „sunt chiar transportatori, cărăuși de carne vie!”.

 

Transferul lui Moruțan în Turcia a fost intermediat de frații Victor și Ioan Becali, prin firma de impresariat condusă, în acte, de Dragoș Sîrbu.

 

Ca atare, Victor Becali i-a oferit replica lui Iftime. Pe de-o parte, l-a numit pe patronul de la Botoșani „prea miștocar”. Apoi, a râs de acesta pentru declarațiile făcute cu privire la Hervin Ongenda, mijlocaș vândut recent de Botoșani, pe care-l numise „geniu”.

 

 

„Iftime e prea ironic, prea miștocar”

 

„Când nu-l auzi vorbind pe Iftime? Vorbește bine, este un tip inteligent, dar prea ironic și miștocar, din punctul meu de vedere. Nu știu ce a vrut să spună, că impresarii sunt transportatori de carne... s-a referit la cei din apropierea dumnealui, cu care colaborează? Dacă și-a luat țepe, și-a luat cu ei, că nu fac eu transferuri acolo. Are darul de povestitor, probabil mai stă prin cantonament, mai bea un pahar, povestește mai mult”, a spus Victor Becali la Sport Total FM.

 

„L-am auzit vorbind și de colaboratorul lui, Șfaițer. Echipa asta e făcută de el! Eu sunt mai vechi în fenomenul ăsta decât dumnealui. Are meritele lui, a făcut lucruri foarte bune, dar când vii și ne spui că Ongenda e geniu... păi lasă-mă, frate! Înseamnă că ne-am uitat la desene animate, nu la fotbal. Spune că nu l-ar fi vândut pe Moruțan pe banii pe care l-a vândut FCSB. Păi pe cât?, că l-ai dat pe Ongenda pe 100.000 și vine înapoi peste 6 luni. Omul are talent, își promovează bine marfa. E meritul lui, îl apreciez din punctul ăsta de vedere, dar să nu vorbească despre alți oameni cu o așa mare ușurință”, a adăugat Victor Becali.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store