Viceprimarul Florin Ghiorghiţă s-a simţit luat la mişto de Ador

 

Într-o confruntare aprinsă între viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Ador s-au aruncat cu reproşuri şi articole de lege dintr-o parte în alta. Dacă Elena Cardaş, vicepreşedinte Ador, susţinea că accesul în padocul câinilor le-a fost interzis şi li s-a cerut tot felul de avize, Ghiorghiţă îi explica cum interpretează primăria legea pentru protecţia animalelor.

Legea stipulează că în timpul activităţilor derulate la padoc pot participa şi ONG-uri dacă solicită acest lucru. „Legea spune un lucru. Primăria poate să facă chestiile astea în prezenţa ONG-urilor, nu este obligată să o facă. Nu suntem obligaţi. Este prevăzută vreo sancţiune pentru treaba asta? Pe baza unei colaborări putem să o facem, dar asta nu înseamnă că ne puteţi obliga”, a afirmat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul Botoşaniului. În tentativa de a respecta ce prevede legea, membrii Ador au făcut în fiecare zi câte o cerere la adresa primarului prin care cereau accesul la adăpostul câinilor. „Domnul Ţurcanu spunea că nu putem intra decât cu avizul primarului, am depus la domn primar cererea pentru fiecare zi de intrare câte o cerere şi nu ni s-au dat răspunsuri şi noi nu am putut intra totuşi fără acele acte. Am stat şi am pupat uşa la padoc”, a povestit Elena Cardaş, vicepreşedintele Ador. Însă aceste solicitări zilnice i s-a părut exagerate viceprimarului. „Eu vă zic foarte sincer şi foarte direct, nu are rost să ne ascundem. Mie mi s-a părut o chestie de luare la mişto cu cererile alea pe fiecare zi. De-asta am tratat-o şi noi la fel”, a spus viceprimarul. Deasemenea reprezentantul primăriei nu a fost mulţumit nici de atitudinea ameninţătoare a celor de la Ador care, conform spuselor sale, i-au atras atenţia că dacă eutanasiază câini fac plângere penală.

Elsa ŞEICA