Viceprimarul Cosmin Andrei a semnat pentru MAJORAREA salariilor din Primărie

Așa cum le-a promis colegilor, viceprimarul Cosmin Andrei a semnat dispoziția prin care salariile funcționarilor din Primăria Botoșani să fie majorate în baza unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR) din 15 decembrie 2017. 

 

Acest lucru s-a întâmplat luni dimineața, cu o zi înainte de a expira termenul până la care puteau fi operate aceste măriri. 

”Astăzi am decis prin dispoziție de primar, având atribuțiile dlui primar, mărirea salariilor pentru colegi, conform deciziei CCR coroborată cu alte articole de lege care determină cadrul legal pentru aceste măriri. Impactul bugetar este de aproximativ 3 milioane de lei pentru anul 2017, iar din punct de vedere al alocării financiare eu sunt foarte optimist că vom primi aceste sume din cote defalcate din impozitul pe venit, pentru că la nivelul municipiului Botoșani au fost măriri salariale importante și pe cale de consecință și Primăria Botoșani va primi mai mulți bani din partea Finanțelor”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani. 

Această sumă ar urma să acopere majorările salariale ce vor fi operate de la data de 1 martie, anul acesta. 

 

Printr-o serie de alte acte normative, în cadrul Primăriei au fost deja operate măriri de salarii, pentru câteva categorii de salariați, impactul bugetar fiind de 9 milioane de lei. 

„Această mărire care a fost atributul municipalității s-a făcut prin dispoziție de primar și reprezintă o suplimentare la suma de 9 milioane. Sunt și alte municipalități din țară care au interpretat în sensul pe care l-am interpretat și noi această mărire salarială la Vaslui, Focșani, Timișoara și urmează și altele”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani. 

Veniturile salariale urmează să fie majorate și la ordonatorii terțiari de credite din cadrul Primăriei, respectiv Poliția Locală și Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA). 

”Consider oportună această mărire deoarece așa cum am mai spus în nenumărate rânduri colegii din Primărie lucrează în sprijinul cetățenilor și atunci când avem solicitări în ceea ce privește performanța, oamenii trebuies remunerați corespunzător, iar la nivelul Primăriei salariile erau extrem de mici”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani. 

Cătălin Flutur nu se află la serviciu luni, 27 februarie 2017, atribuțiile de primar fiind delegate viceprimarului Cosmin Andrei. De asemenea, nu se află în instituție nici secretarul Ioan Apostu, care a declarat la rându-i că nu își asumă aceste majorări salariale. 

”Această dispoziție a primarului are în spate un referat de necesitate semnat de colegii mei care au fost îndreptățiți să facă acest lucru, mă refer la resurse umane, oficiul juridic și direcția economică. Fără acest document nu aș fi semnat dispoziția de primar, este un lucru absolut obligatoriu”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani. 

Nu în ultimul rând, fiecare angajat din Primărie va semna o serie de angajamente prin care se obligă să restituie sumele primite, în cazul în care Camera de Conturi ar decide imputarea acestor sume. 

 

Salariile au crescut în procent de 40% după modelul unei primării din Regiunea Moldova unde există o sentință definitivă, fiind deja creat un precedent în acest sens.