Viceprimarul Andrei o comite din nou, face reguli la Primărie ca la el acasă

 

Viceprimarul Cosmin Andrei şi-a dat din nou în petec joi, la întâlnirea autorităţilor locale cu reprezentanţii romilor, care a avut ca scop principal dezbaterea situaţiei creată în Parcul Tineretului între populaţia majoritară şi etnici.

Cu toate că întâlnirea a fost una de interes public, a avut loc într-o instituţie publică în care este clamată transparenţa maximă şi i-a privit direct pe cei aproximativ 1.000 de botoşăneni care au semnat petiţia înaintată şefilor judeţului şi care au solicitat sprijin din partea publicaţiei Botoşăneanul (Răscoala mocnită cu semnături, tâlhării, rahat aruncat pe geam la ghetouri - GALERIE FOTO  ), viceprimarul Cosmin Andrei a restricţionat accesul ziariştilor la întâlnire pe motiv că este o şedinţă închisă. „Luaţi câteva cadre la început după care vă rugăm să părăsiţi sala”, au fost cuvintele adresate jurnaliştilor. Aceasta în ciudaf aptului că reprezentanţii presei au fost invitaţi la evenioment de către Prefectură. Mai mult, subprefectul Sebastian Tocariu a afirmat că nu este deranjat de prezenţa ziariştilor. „Pentru că este presa aici şi pe care o să îi rog să se supună până la urmă hotărârii celor de aici, deci când va veni dl. primar”, a spus însă Sebastian Tocariu după o discuţie cu viceprimarul.
CITEŞTE ŞI:
 Ovidiu, opreşte-te! Primăria Botoşani nu e Ferma Vlăsineşti!
Şefii Primăriei s-au mişcat doar după ce problema a apărut prin ziare
Ovidiu Portariuc a intrat în sala mare de şedinţe la câteva minute după începerea şedinţei însă, la rândul său nu s-a arătat deranjat de prezenţa ziariştilor în sală care au luat parte, în cele din urmă la discuţii, în ciuda solicitării viceprimarului Cosmin Andrei. De altfel, şedinţa de astăzi şi dezbaterea situaţiei din Parcul Tineretului s-a organizat tocmai după ce presa din Botoşani a relatat ce se întâmplă în acea zonă a oraşului. Până la publicarea articolelor nici Cosmin Andrei şi nici alt şef din Primărie nu s-a obosit să întreprindă ceva vis-a-vis de ceea ce se întâmplă cu o bună parte a oamenilor care i-au votat.  
CITEŞTE ŞI:
Prefectul face comisie pentru scandalurile din Parcul Tineretului
Primarul promite implicare în liniștirea romilor de la ghetouri