Viceprimarii au ieșit pe teren: Dezordine și mizerie în școli din municipiu

Cei doi viceprimari ai municipiului au ieșit din nou pe teren și au vizitat de această dată mai multe unități de învățământ din Botoșani. Cătălina Lupașcu și Eugen Țurcanu au fost la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi și la Liceul Textil.

 

În cazul Colegiului Gheorghe Asachi, cei doi edili s-au deplasat în Zona Industrială unde au văzut atelierele de lucru în care elevii fac practică și care se pare că prezentau o imagine dezolantă.
Am făcut o vizualizare a unor unităţi de învăţământ, alături de dna viceprimar Cătălina Lupaşcu, şi ne-am dus neanunţaţi. Am mers la atelierele de la Gheorghe Asachi, din Zona Industrială, unde fac practică elevii. Am fost la Liceul Textil, apoi am intrat la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. Nu aş putea spune că suntem mulţumiţi de ce am văzut, mai ales în Zona Industrială, la ateliere şi la Liceul Textil la fel. Este dezordine, mizerie. Ţine mult şi de administrare. Erau nişte infiltraţii şi le-am solicitat să facă o adresă să ne ceară pentru reparaţii. Am întrebat dacă au trimis aşa ceva şi au spus că nu au trimis. Ei pun un tub de silicon, dar care nu rezolvă problema”, a declarat Eugen Țurcanu, viceprimarul municipiului Botoșani.
De asemenea, cei doi viceprimari au fost și la Liceul Alexandru cel Bun unde au găsit o serie de nereguli, de această dată la cantină.
Sunt într-adevăr reparaţii care trebuie făcute acum cât e cald afară, înainte de a începe şcoala şi nu se fac. La Textil la fel, la cantină erau infiltraţii, am înţeles că a fost făcută anul trecut. Lucrurile ţin şi de buna administrare. În schimb la sălile de clasă de la Colegiul Gheorghe Asachi în linii mari era bine, igienizau în regie proprie, dar sus lucrurile erau cam scăpate din mână şi am rugat-o pe dna director să încerce să se impună totuşi. Erau nişte agenţi economici băgaţi prin spaţiile noastre, depozitate tot felul de obiecte, fier vechi”, a mai spus Eugen Țurcanu.
Vicele PDL a mai spus că directorii de școli nu ar face solicitări pentru alocări financiare de teama unor repercusiuni politice. (G.E.)
CITEȘTE:
 Viceprimarii vor parc cu bănci și mese de șah în Centrul Istoric