Vicele Lupaşcu anunţă investiţii în şcoli - AFLĂ cine primeştebani

 

Una dintre priorităţile Primăriei Botoşani pe 2014 priveştesistemul educaţional şi mai ales investiţiilor. Viceprimarul Cătălina Lupaşcu a declarat că, la discuţiile pentru proiectul buget care au loc în aceste zile la municipius-a pus un accent deosebit şi pe necesarul financiar din unităţile de învăţământ.

„Aşa cum ştiţi în aceste zile am avut discuţii la nivelul Primăriei cu toate serviciile din subordine astfel încât să punem creiona bugetul pe 2014. Aşadar, aş putea să vin către dvs. cu câteva dintre proiectele de dezvoltare pentru municipiul Botoşani. Construcţia bugetului municipiului Botoşani este foarte importantă pentru consilierii şi membrii PNL de la Botoşani”, a declarat viceprimarul Cătălina Lupaşcu.
Aceasta a arătat că, prioritare pentru municipiul Botoşani sunt proiectele aflate deja în implementare. Pentru sistemul educaţional, pe termen lung, Primăria Botoşani îşi propune iniţierea de proiecte pentru fondul de coeziune în vederea anvelopării termice a tuturor unităţilor de învăţământ până în 2020.
[[banner]]
Anul acesta se va interveni cu bani de la bugetul local la Colegiul Naţional AT Laurian, la campusul liceului Elie Radu, la Grădiniţa 20, dar şi la Şcoala 11, la sala de sport de la Şcoala 8, la Liceul Pedagogic şi la securizarea căilor de acces de la Laurian.
„Prioritate a fost şi în anii trecuţi având în vedere că de la CL s-au primit sume consistente pentru sistemul educaţional”, a mai spus Cătălina Lupaşcu.
Viceprimarul liberal a menţionat că municipalitatea va atrage şi fonduri de la bugetul naţional pentru intervenţii la unităţi şcolare şi acolo unde nu va fi posibil se vor aloca fonduri din veniturile proprii ale Primăriei. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Flutur, atac la Portariuc cu şcolile tăiate de la investiţii: Numai două poziţii rezolvate