Vicele Clim a cîştigat bătălia liberală pentru Dorohoi

 

Curtea de Onoare şi Arbitraj din cadrul conducerii centrale a PNL respins contestaţia depusă în legătură cu rezultatul alegerilor de la Dorohoi. Astfel, după aproape un an de dispute, şefia filialei revine actualui viceprimar Sorin Clim.
Contestaţia a fost depusă de consilierul judeţean Mihai Axinte, fostul director al Direcţiei Silvice, care a reclamat modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor, precum şi rezultatul acestora, însă Curtea de la Bucureşti a menţinut decizia adoptată de Consiliul de Onoare şi Arbitraj de la Botoşani. Forul de judecată din cadrul conducerii centrale a PNL a luat acestă hotărâre în urma audierilor celor două părţi implicate, Mihai Axinte şi Sorin Clim, care au avut loc la finele lunii mai. Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean, a confirmat că în aceste condiţii, vinerea trecută, structurile de conducere ale PNL Dorohoi au fost validate, intrând astfel în deplină legalitate. 
Scrutinul pentru desemnarea conducerii PNL Dorohoi au avut loc la sfârşitul lunii august 2009, iar pentru funcţia de preşedinte au candidat Sorin Clim şi omul de afaceri Mihai Aniţulesei, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. Clim a câştigat competiţia cu o diferenţă de doar 19 voturi din 159.