Vicele Andrei şi-a tras fes roşu şi-a ieşit cu junii PSD la dat zăpada – FOTOGALERIE

 

Pentru a doua iarnă consecutivă social-democraţii botoşăneni au ieşit la deszăpezit. Ei au demarat o campanie de sensibilizare a cetăţenilor municipiului reşedinţă cu privire la activitatea de iarnă. 
deszapezire psd botosani

Acţiunea ar fi fost iniţiată de către Ovidiu Portariuc, preşedinte executiv al PSD Botoşani, care nu apare însă în poze ca participant efectiv la acţiune. Oricum, edilul şef doreşte să impulsioneze botoşănenii pentru a participa activ la acţiunile civice.
Astfel, în următoarele patru zile, o parte din zonele în care municipalitatea nu poate interveni, în special trotuarele şi căile de acces unde nu pot pătrunde utilajele de deszăpezire, vor fi eliberate de zăpadă de către voluntari din rândul Partidului Social Democrat.
„Credem foarte mult în puterea exemplului şi să nu uităm că spiritul civic este foarte important într-o societate”, a declarat Cosmin Andrei, vicepreşedinte PSD Botoşani.
Social-democraţii se laudă cu eliberarea căii de acces către Centrul Social din Parcul Tineretului, plus câteva alei situate în apropierea străzii Împărat Traian. PSD-iştii susţin că exemplul lor a fost imediat urmat de către alţi cetăţeni ai municipiului, care s-ar fi alăturat grupului, implicându-se activ în acţiune.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Deszăpezire cu şefii din Primărie: Portariuc cu freza pe Pietonal - VIDEO & GALERIE FOTO
[[banner]]