Dimineaţa - pâine cu ou fiert şi măsline; lapte. Prânz - ciorbă de zarzavat dreasă cu smântână, pilaf cu friptură pasăre, plăcintă cu brânză. Ora 16:00 napolitane. Cină - păstăi cu sos, pâine cu conservă carne, ceai. Pe hârtie mâncarea e suficientă... Mai ales că nu e vorba de adulţi, ci de copii. Dar nu sunt chiar orice fel de copii…

Casa de copii este… acasă

Pentru ceva peste 20 de minori din Botoşani, de la câţiva anişori până spre majorat, casa de copii e… acasă. Undeva la marginea oraşului, cu sprijinul Asociaţiilor SERA Franţa şi România, s-a amenajat o oază de linişte şi verdeaţă. Două case desprinse parcă din poveste adăpostesc… poveştile triste a unor micuţi care rămân la acest stadiu toată viaţa. Complexul de case tip familial „Sfânta Mina” este locul în care sunt îngrijiţi câţiva dintre copiii cu dizabilităţi. Abandonaţi de familii, proveniţi din medii paupere ori chiar apăruţi pe lume în urma unor contacte sexuale forţate, micuţii n-au avut vreodată parte de o zi de copilărie normală, cu adevărat fericită. Au intrat deja bolnavi în această lume şi vor pleca în acelaşi mod fiindcă bolile de care suferă sunt incurabile.

Când orice femeie care te ia în braţe este mama

„Ma-ma, ma-ma!” este singurul cuvânt pe care îl pronunţă un blonduţ de vreo doi-trei anişori. Pentru el orice femeie care îl ia în braţe, fie că-i angajată a complexului, fie că-i o botoşăneancă venită în vizită, e… „ma-ma”. Alţii ştiu mai multe cuvinte decât „mama”, unul dintre ei chiar cântă în faţa vizitatorilor. Sigur, vocea-i cam stinsă, e nevoie de o linişte mormântală pentru a-i auzi glăsciorul. Un altuia braţul i se termină prea devreme, altul pare împins de un resort interior în acele mişcări mecanice cu aplecatul capului, specifice minorilor instituţionalizaţi. Şi asta nu e tot... „Şapte dintre copii suferă de incontinenţă”, spune Oana Burghelea, director Complexul de case tip familial „Sfânta Mina”.

Viaţă raportată la pamperşi

Pentru copiii la care făcea referire viaţa se raportează la… pamperşi, de care nu au scăpat şi nici nu sunt prea multe speranţe că vor scăpa vreodată, chiar dacă unii dintre ei sunt trecuţi de ani buni de vârsta la care respectivii ar fi trebuit să devină amintire. Pentru ei pamperşii fac parte din… meniul zilnic. Pe acesta nu-l mai semnează însă nimeni, nu mai există nici sigla Consiliului Judeţean, nici ştampila cu „se aprobă” a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), nici măcar semnătura medicului pediatru. Deşi pare greu de crezut, într-un centru înfiinţat anul trecut cu banii francezilor, românii nu au găsit până acum niciodată fonduri nici măcar pentru pamperşi. Mai are rost în aceste condiţii să vorbim despre haine? Despre prosoape? Despre obiecte de uz personal, de igienă? Copiii chinuiţi de destin sunt chinuiţi de un stat incapabil să le ofere o periuţă de dinţi. Din acest punct de vedere, micuţii pentru care „acasă” înseamnă traiul la un loc cu alţi 23 colegi de suferinţă undeva prin IC Brătianu 59, trăiesc din mila publică.

„Orice ajutor este oportun”

Orice vizită a unui om din afara centrului pentru ei constituie o bucurie, iar de o astfel de mângâiere au avut parte chiar de ziua care este a lor. Sau ar trebui să fie… Pe 1 Iunie le-au trecut pragul câţiva oameni cu inimă mare. Unul dintre ei a aflat de dificultăţile cât se poate de… materiale pe care le traversează complexul, le-a popularizat în grupul de prieteni şi cunoştinţe, au pus mână de la mână şi au adus copiilor de la tort şi pufuleţi, la saci de haine şi… pamperşi. Pentru un complex până unde şi o sticlă de clor reprezintă o mare realizare ajutorul a fost unul cât se poate de binevenit. „Vrem ca oamenii să înţeleagă faptul că aici există reale dificultăţi chiar în condiţiile în care vorbim de o unitate a statului. Copiii au nevoie de hainuţe, de obiecte de igienă şi orice ajutor este oportun”, spune Andreea Buiuc, tânăra care a mobilizat lumea pentru a sprijini micuţii din complex.

Daţi uitării de părinţi

E nevoie de ajutorul botoşănenilor inimoşi şi pentru că, aşa cum arătam, părinţii acestor copii există mai multe pe hârtie. „Foarte puţini primesc vizitele rudelor, patru-cinci copii mai sunt vizitaţi”, afirmă Oana Burghelea. Dincolo de jucării, aceasta încearcă să le ocupe copiilor viaţa fadă cooptându-i la grădinărit, pe lângă cele două case nou construite şi inaugurate în 2012 fiind amenajate câteva straturi cu tot felul de legume şi fructe, de la dovlecei la căpşuni. Dar dovleceii şi căpşunile nu sunt nici pantalonaşi, nici… pamperşi, tot aşa cum nici pantalonaşii şi nici pamperşii nu vor face niciodată cât îmbrăţişarea de la „ma-ma, ma-ma” cea adevărată.
MAI MULTE DESPRE COMPLEXUL SFÂNTUL MINA:
Cămine noi pentru copiii orfani inaugurate de şeful judeţului - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Direcţia Copilului fără bani pe final de an la utilităţi sau bunuri materiale