Viaţă de câine la padocurile Primăriei: Perne şi pături în ţarcuri, animale îmbrăcate, sute de patrupede trimise în străinătate – GALERIE FOTO & VIDEO

Aproape 700 de câini fără stăpân se află în aceste momente în padocul comunitar situat la marginea oraşului, lângă fosta rampă de gunoi a oraşului. Lătratul sutelor de animale poate fi auzit de la distanţă însă în incinta adăpostului orice alt zgomot este extrem de uşor acoperit. Imaginea câinilor „aruncaţi” în cuştile de metal şi mai apoi „abandonaţi” în zecile de ţarcuri nu este una tocmai groaznică cum pare la prima vedere.

 

Sute de adopţii în străinătate

Mai ales că, pe plan local cel puţin, posibilitățile de a se trece la eutanasierea câinilor sunt reduse, chiar şi în contextul în care legea privind animalele fără stăpân îşi va produce efectele în următoarele săptămâni. De asemenea, Primăria Botoşani pregăteşte un nou regulament al circulaţiei câinilor fără stăpân, care urmează să intre la dezbatare în şedinţa ordinară de Consiliu Local de luna viitoare.
Câinii de la Botoşani par să fie feriţi de soarta injecţiei letale mai ales datorită organizaţiilor de protecţie a animalelor care s-au implicat încă de anul trecut în a-i feri de acest pericol. O dovedesc în acest sens numărul mare de adopţii, aproape 400 de câini fiind predaţi în grija unor iubitori din străinătate. Şi simpli cetăţeni au încercat să „salveze” o parte din câinii din padoc însă nu tocmai pentru a-i prelua în grijă.
 „Au venit persoane cu carnet de sănătate,  ne-au dovedit că au actele în regulă şi le-am dat animalele. Şi au mai venit câţiva din ăştia care se joacă cu noi, că vrea să-l ţină la bloc dar le dau drumul, drept dovadă că am şi văzut prin oraş câţiva câini cu noul crotal. De când am dat drumul la noul padoc am pus un nou crotal, rotund, de culoare albă”, a explică Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement.

Câini îmbrăcaţi, somn pe perne şi pături

O altă dovadă a grijii faţă de patrupedele nimănui se vede în condiţiile pe care acestea le  au în adăpost, respectiv hainele aduse de membrii Asociaţiei Ador şi cu care sunt îmbrăcaţi unii câini. Şi asta nu e nimic. Unii au chiar în ţarcuri perniţe sau chiar pături sau pilote pentru perioadele în care temperaturile scad mult sub minus. Aceleaşi donaţii se revăd şi în cantitatea de hrană destinată  animalelor şi adusă de aceeaşi asociaţie şi fără de care, cel mai probabil municipalitatea ar trebui să recurgă la gestul extrem.
Mai ales că, bugetul Direcţiei de Servicii Publice s-a diminuat de la 9 miliarde de lei vechi, cât a s-a solicitat, la 5,5 miliarde necesare pentru cheltuielile de funcţionare şi hrană.

Câinii fără stăpân trimişi de Primărie în privat

Prin noul regulament însă se va crea, în timp, o oarecare ordine în privinţa câinilor fără stăpân care vor fi incluşi într-o bază de date. „Sunt câteva prevederi care au legătură cu ordinul 1 al ANSVSA de pe 2014 în ceea ce priveşte regimul câinilor fără stăpân, gen identificarea animalelor care vin în padoc de către medicul concesionar care se va afla aici şi care va avea conexiune la internet şi în timp real când aduce câinele în padoc el introduce datele în baza de date pe care trebuie să o aibă medicii veterinari conform legislaţiei”, a mai declarat Eugen Ţurcanu.
RECS – Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân ar urma să se numească sistemul informatic electronic care va conţine toate informaţiile despre câinii atât cu stăpân cât şi a maidanezilor. Baza de date va fi făcută de Colegiul Medicilor Veterinari, o organizaţie profesională care a fost însărcinată de Legislator să lucreze pe această bază de date. Informaţiile din acest sistem ar urma să fie disponibile numai medicilor veterinari nu şi altor instituţii.
De asemenea, anul acesta, Primăria Botoşani intenţionează externalizarea totală a acestui serviciu aflat în subordine, de la capturarea câinilor de pe străzile oraşului până la gestionarea adăpostului.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE:
Donații din Anglia și Germania, tone de hrană pentru câinii din padocuri
[[banner]]
[[galerie-foto]]