Viața botoșăneană din 1918 prezentată de social-democrați - VIDEO

Pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României, PSD Botoșani a demarat un proiect menit să facă legătură dintre trecut și prezent, care să contribuie la întărirea conștiinței naționale a botoșănenilor.

 

Proiectul "O călătorie către rădăcini, o lecție din trecut" are două componente, una care ne relevă viața botoșănenilor în anul Marii Uniri, iar cealaltă e strâns legată de puntea dintre generațiile în vârstă și tineret.

 

"Cu sprijinul colegilor din organizația de tineret, am explorat viața locală de acum 103 ani. După o documentare amănunțită, colegii noștri au reușit să sintetizeze elemente deosebite din acele vremuri în clipuri video. Cea mai grea misiune, de altfel plină de entuziasm și învățături, a fost aceea de a identifica măcar câte un aspect de la 1918 referitor la fiecare din cele 78 de localități actuale ale județului. Dar cu determinare, am reușit să facem și acest lucru", au transmis social-democrații botoșăneni.

 

"Călătoria" membrilor PSD Botoșani nu s-a oprit la cărțile de istorie, albume și la monografii, ci a continuat și cu discuții cu vârstnicii botoșăneni.

 

"Cea de-a doua linie directoare a proiectului nostru a fost dată de discuții pe care le-au avut colegii noștri cu seniorii și care s-au finalizat cu sfatul acestora pentru generațiile tinere", au complet social-democrații.

 

Timp de o săptămână, începând cu data de 1 decembrie, pe rețele sociale vor rula clipurile video și mesajele primite de la seniori.

 

Vă invităm să faceți și voi, dragi botoșăneni, această incursiune în trecutul nostru comun. Suntem cu toții români și avem datoria să nu ne uităm identitatea națională.

 

La mulți ani, Botoșani!

 La mulți ani, România!

 

(Comunicat PSD Botoșani)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store