Viaductul de pe ruta alternativă Suceava - Botoșani va fi gata în trei ani: Cu un constructor bun...

Mult a fost, dar la fel de mult a rămas până să fie gata tronsonul final al rutei alternative Suceava – Botoșani. 

 

Contractul de finanțare pentru cel de-al treilea tronson de la ruta alternativă Suceava –  Botoșani a fost semnat, aspect semnalat săptămâna trecută de primarul Ion Lungu care s-a deplasat la București pentru asta, semnarea având loc la Ministerul Dezvoltării, și reluat în conferința de presă de miercuri, 12 aprilie.

 

Principala lucrare este un viaduct de peste un kilometru lungime, mai exact 1.015 ml. Fondurile există – 48 de milioane de lei fiind alocate de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, o sumă similară urmând a fi alocată de la bugetul local – iar procedurile pentru licitație au fost demarate, după cum spune Ion Lungu, potrivit obiectivdesuceava.ro.

 

Pe de altă parte, în SEAP nu s-a regăsit un anunț de participare la vreo licitație deschisă organizată de Primărie în acest sens. Faptul este însă explicabil deoarece sunt necesare câteva zile de la data la care documentația pentru licitație este trimisă către SEAP și data la care anunțul de participare apare pe platforma națională de achiziții publice.

 

După cum a spus însă primarul Ion Lungu, încă este nevoie de răbdare până să fie gata lucrarea. Iar asta pentru că ar fi nevoie de trei ani de la data semnării contractului pentru a fi terminată proiectarea și lucrarea.

 

„Cu un constructor bun am putea termina, totuși, ceva mai repede”, a încercat Ion Lungu să mențină optimismul la o cotă ridicată, potrivit sursei citate.