VEȘTI excelente din Laponia: Pompierul maratonist este lider la jumătatea competiției - FOTO

Iulian Rotariu nu doar că rezistă cu brio condițiilor vitrege de la Cercul Polar, dar se menține și pe poziția de lider al competiției chiar și după ce a parcurs jumătate din distanță.

 

Are un avans de 15 kilometri față de italianul Giuseppe De Rosa, care ocupă locul al II-lea.

 

”Iulian Rotariu are nevoie de toate gândurile noastre bune pentru a duce la bun sfârșit această cursă. Misiunea lui este din ce în ce mai grea din cauza oboselii, având în vedere că toată distanța de 270 de km trebuie parcursă fără a se putea odihni”, transmit colegii din cadrul ISU Botoșani.

 

Singurele opriri sunt pentru a mânca și a bea apă. La aceasta se adaugă și condițiile meteo extreme, temperaturi de minus 40 de grade, stratul gros de zăpadă și vântul puternic.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store