Trei tipuri de funcții sunt vizate de această creștere salarială.
Anexele Legii salarizării unitare a bugetarilor și alte prevederi referitoare la creșteri salariale se află din nou în proces de modificare. Un alt proiect de lege în acest sens a primit azi votul decisiv la Camera Deputaților și va merge, pentru promulgare, la președintele României.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ce a fost adoptată azi de deputați, prevede modificări ale salariilor stabilite pentru anul 2022, în cazul celor mai înalte funcții din bibliotecile naționale și muzele de interes național.
Concret, scrie Avocatnet.ro, trei tipuri de funcții sunt vizate de această propunere: managerii (directori generali/directori), directorii generali adjuncți și directorii din bibliotecile naţionale sau de importanţă naţională, precum şi Biblioteca Academiei Române, din muzeele de importanță națională și încadrați la categoria "alte muzee" din Anexa III a Legii salarizării unitare.
Creșterile vizează salariile la care trebuie să se ajungă până în 2022.
Vorbim de creșteri substanțiale de salarii, mai exact:
-pentru manageri: 10.529 lei pentru gradul I (8.247 lei actuala valoare) și 12.459 lei pentru gradul II (8.774 lei, actuala valoare); coeficienții de salarizare în funcție de grad cresc și ei: 4,21 și 4,98 vor fi noii indici (față de 3,30 și 3,51); pentru cei încadrați la categoria "alte muzee" vorbim de 8.423 lei pentru gradul I (6.563 lei actuala valoare) și 9.283 lei pentru gradul II (8.301 lei actuala valoare);
-pentru directorii generali adjuncți: 9.651 lei la gradul I (6.229 lei actuala valoare) și 11.933 lei pentru gradul II (8.072 lei actuala valoare); noii coeficienți de salarizare vor fi 3,86 și 4,77 (față de 2,49 și 3,23); pentru cei încadrați la categoria "alte muzee" vorbim de 7.546 lei pentru gradul I (5.791 lei actuala valoare) și 8.678 lei pentru gradul II (7.282 lei actuala valoare);
-directori: 9.651 lei la gradul I (6.229 lei actuala valoare) și 11.933 lei pentru gradul II (8.072 lei actuala valoare); noii coeficienți vor fi 3,86 și 4,77 (față de 2,49 și 3,23); pentru cei încadrați la categoria "alte muzee" vorbim de 7.546 lei pentru gradul I (5.791 lei actuala valoare) și 8.678 lei pentru gradul II (7.282 lei actuala valoare).
Atenție! Propunerea legislativă mai are nevoie de promulgarea prin decret prezidențial și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: