Unul dintre jucătorii pentru care ușa de la club s-a închis și s-a deschis de trei ori a fost prezent la conferința de presă dinaintea întâlnirii cu Pandurii.
Răzvan Tincu a fost în asentimentul profesorului său în privința imaginii generale a partidei de duminică și anume că va fi una dificilă.
Și a văzut cum în general adversarii care vin la Botoșani, pe un stadion aflat în top trei național pentru numărul de suporteri, se așează pe două linii și adoptă un meci mai degrabă defensiv pentru a nu lăsa culoare spre poartă.
Tocmai din acest motiv, mesajul transmis botoșănenilor fideli echipei la fiecare partidă este următorul:
”Mesajul meu pentru suporteri este să vină să ne susțină indiferent de momentele echipei, sunt momente bune, sunt momente mai puțin bune, sunt momente în care ratăm și trebuie să ne încurajeze, pentru că până la urmă golul poate veni și în ultimul minut, în ultima fază a meciului. Ei în momentul în care văd atitudine și văd că ne dăruim sunt alături de noi. Dacă vom reuși să înscriem un gol sau două, cu atât mai bine”,
Răzvan Tincu, fundaș central FC Botoșani
FC Botoșani ar fi putut fi în playoff cu puțin noroc. Și cu puțină șansă iar echipa locală a fost comparată cu Astra.
Însă, cum norocul i-a ocolit pe botoșăneni, un alt obiectiv a apărut în orizontul roș-alb-albaștrilor.
”Obiectivul personal este să terminăm pe locul 7 care ne-ar permite și o participare în Europa League care ar fi benefică pentru toată lumea. Dar pentru asta trebuie să muncim, să fim serioși și de la fiecare meci să încercăm să scoatem tot”,
Răzvan Tincu, fundaș central FC Botoșani