Vești mari pentru bunici: Vor fi plătiți în plus, cu o CONDIȚIE

Senatorii au repus pe tapet o inițiativă legislativă care a fost depusă și dezbătută la Senat încă de la începutul toamnei.

 

Este vorba de acordarea unui ajutor financiar destul de consistent pentru bunicii care au grijă de propriii nepoți, dar în anumite condiții.

 

Ideea acestei prevederi este ca părinții să se poată întoarce în câmpul muncii mai devreme. Așadar, pentru ca bunicii să poată primi ajutorul de 650 de lei lunar, părinții trebuie să renunțe la concediul post-natal și să revină la muncă.

 

Proiectul legislativ care prevede această măsură va primi, cel mai probabil, până la sfârșitul anului, votul favorabil al senatorilor, având propunere de adoptare, scrie Bugetul.ro. Documentul are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea de către Parlament și de publicarea în Monitorul Oficial.

 

Cererile pentru indemnizația destinată creșterii nepoților se vor putea depune la primăria din orașul de domiciliu și vor fi însoțite, pe lângă actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calității de bunic al copilului respectiv și de acordul scris al părinților.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store