Vești tot mai îngrijorătoare de la vecini: 27 de cadre medicale depistate POZITIV cu coronavirus

Este vorba despre 18 medici și nouă asistenți medicali.

 

Potrivit unor surse, printre cei diagnosticați cu noul coronavirus se află și persoane din conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

 

Totodată, au fost recoltate probe de la mai multe cadre medicale și se așteaptă rezultatele, arată realitateadesuceava.net. La Spitalul Județean Suceava este în curs o anchetă epidemiologică.

 

„Situația cazurilor pozitive de COVID-19 în rândul personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la data de 23 martie , este următoarea: 18 medici (6%) și 9 asistenți medicali (2%) au fost confirmați pozitiv la infecția cu noul coronavirus. La această oră, ei sunt internați la izolare în secția extinsă de Boli Infecțioase. Precizăm că, de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în România, spitalul nostru a făcut toate eforturile și a luat toate măsurile care au fost posibile pentru pregătirea unității medicale față de cazurile de infectare cu noul coronavirus: intervenții de ordin investițional în secțiile de Boli Infecțioase și Pneumologie, pregătirea spațiului pentru linia de analiză a probelor, achiziția echipamentelor și a materialelor necesare secțiilor pentru a fi protejate în fața virusului, în condițiile de dificultăți majore create de furnizorii care se aprovizionau din China. Toate echipamentele care au putut fi achiziționate în noile condiții de pe piață au fost cumpărate; în punctele sensibile din spital, precum UPU, Boli Infecțioase, Pneumologie și ATI numărul dezinfecțiilor a crescut la 3-4/zi; personalul a fost instruit și strictul necesar a fost asigurat. În secția Boli Infecțioase au fost asigurate permanent combinezoane de protecție pentru personalul de intervenție la cazurile suspecte și confirmate cu COVID-19.Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privința istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât și cu o criză mondială în ceea ce privește echipamentele de protecție, situație care nu este specifică Spitalului Județean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră. Nu a fost neglijență din partea noastră, am făcut tot ce am putut și am achiziționat toate materialele de protecție pe care le-am găsit pe piață. Unii dintre furnizori nu au mai răspuns, alții au reziliat contractele deoarece nu mai aveau de unde să se aprovizioneze. Am căutat permanent soluții, în condiții de resurse limitate. Este un război global cu noul coronavirus și în această luptă efortul trebuie să fie comun. Nici cetățeanul, nici spitalul nu poate să lupte singur. Vom reuși doar împreună”, a transmis Spitalul Județean Suceava.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store