Vești bune pentru acești bugetari: Ar putea primi două concedii de odihnă

O nouă lege vine în favoarea unor bugetari de la Botoșani și nu numai.

 

Profesorii, medicii și asistenții sociali care cumulează două funcții vor putea să beneficieze de concediu de odihnă de la ambii angajatori, prevede un proiect de act normativ al Ministerului Muncii, scrie Pro TV.

 

Potrivit Avocatnet.ro, aceste prevederi sunt incluse într-un Proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.

 

Acesta a fost lansat vineri în dezbatere publică și, ca să se aplice, trebuie doar să fie adoptat de Executiv. Autoritățile susţin că astfel vor să elimine o discriminare legislativă dintre salariații din mediul bugetar și salariații din mediul privat referitoare la acordarea concediului de odihnă. Mai precis, dacă cumulează două funcții, și bugetarii vor putea să beneficieze de concediu de odihnă de la ambii angajatori.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store