Verii Flutur anti Boc, merg cu Blaga; Raluca Turcan pro Boc

 

Lupta pentru putere în PDL a ajuns la negocierile finale, notează “Gândul”. Cotidianul central menţionează că Vasile Blaga va fi susţinut de către Gheorghe Flutur, Liviu Negoiţă, Traian Ungureanu şi Sorin Frunzăverde, iar Emil Boc de către Cristian Boureanu, Roberta Anastase, Raluca Turcan şi Teodor Baconschi. În articol se precizează că Elena Udrea este candidată pentru una din funcţiile de vicepreşedinte şi, pe de altă parte, că este posibilă şi o moţiune a celor trei “reformişti”, Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu.
verii Flutur 2
Flutur Suceava, în echipa lui Blaga
“Primul care şi-a stabilit echipa este Vasile Blaga, actualul secretar general mizând pe sprijinul a patru secunzi, pe care îi doreşte prim-vicepreşedinţi. Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur şi eurodeputatul Traian Radu Ungureanu sunt cei care au bătut deja palma cu Blaga, după cum au confirmat pentru «Gândul» surse din conducerea partidului. Curtat iniţial de Cotroceni pentru a candida cu propria moţiune, primarul Sectorului 4, Liviu Negoiţă, s-a raliat şi el în spatele fostului ministru de Interne, urmând să ţintească funcţia de prim-vice. Cel de-al patrulea aghiotant este şi piesa de bază a candidaturii lui Blaga: preşedintele PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde”, se arată în material. Publicaţia precizează că deşi se va arunca în bătălia pentru şefia partidului cu propria-i moţiunea, intitulată “Dreapta română”, Frunzăverde ar urma să-şi găsească locul tot în tabăra lui Blaga, care îi va oferi acestuia susţinerea pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Cum mai mereu au acţionat în acelaşi mod în partid, este de aşteptat ca şi Cătălin Flutur cu organizaţia de la Botoşani să meargă pe mâna lui Blaga, deşi primarul de Botoşani ar fi, conform unor surse neoficiale, un simpatizant al aripii reformatoare Macovei – Preda – Voinescu.
Omul care a contribuit la demisia lui Flutur Botoşani, în mare pierdere de teren
Interesant este că primarul de Arad, care pare să fi avut un rol important în demisia înaintată în luna mai a anului trecut de către Cătălin Flutur din funcţia de preşedinte al PDL Botoşani este în mare pierdere de teren în partid. “Pregătindu-se iniţial pentru a candida la vârful partidului, primarul Aradului a renunţat să se mai înscrie în cursă. Izolarea lui Falcă a fost cât se poate de vizibilă, acesta lipsind de la toate întâlnirile partidului din ultimele două luni. Cauzele retragerii primarului Aradului din prim-plan ţin, conform colegilor săi de partid, atât de problemele sale cu justiţia, cât şi de slaba susţinere de care se bucură în filialele democrat-liberale. Cu toate acestea, actualul secretar executiv are «rezervat» un post şi în viitorul Birou Permanent, prin prisma de lider al aleşilor locali”, se arată în articol. Retragerea lui Falcă are însă implicaţii şi în planurile ministrului Dezvoltării, Elena Udrea, cea cu care acesta alcătuia în teritoriu un tandem. Informaţiile vehiculate în interiorul PDL o dau pe Udrea drept candidată la una dintre cele 15 funcţii de vicepreşedinte, ipoteză confirmată de declaraţiile de până acum ale ministrului Dezvoltării.
Raluca Turcan merge cu Boc
Chiar şi aşa, negocierile de până acum nu clarifică până la capăt situaţia din PDL, căci demersul lui Vasile Blaga este condiţionat de acordul Cotrocenilor. “În acest moment aşteptăm semnalul preşedintelui”, explică pentru “Gândul” unul dintre liderii democrat-liberali. Practic, coagularea unei a doua tabere este pregătită pe baza candidaturii lui Emil Boc, premierul ezitând până acum să-şi anunţe o intenţie clară pentru acest pas. Intrarea în joc a actualului şef al PDL ar urma să-i strângă pe toţi cei care s-au delimitat până acum de tripleta Blaga-Videanu-Berceanu: Cristian Boureanu, Roberta Anastase, Raluca Turcan şi Teodor Baconschi. Acesta din urmă ar fi purtat negocieri inclusiv cu Vasile Blaga, pentru postul de prim-vicepreşedinte, secretarul general preferându-l până la urmă pe Traian Radu Ungureanu, ca reprezentant al pilonului intelectualilor.