Imagini mai rare desprinse din politica botoșăneană au putut fi observate în dimineața zilei de 13 decembrie, la scurt timp după alegerile parlamentare.
Senatorul Doina Federovici a fost vizitată de deputatul Verginel Gireadă la cabinetul parlamentar din incinta Palatului Administrativ.
Lidera PSD a ajuns prima la birou și la scurt timp a fost văzut și liberalul, care a urcat scările secundare pentru a ajunge la cabinetul senatoarei.
La ieșire deputatul PNL a declarat că nu a făcut altceva decât să îi facă o vizită Doinei Federovici pentru a o felicita.
”Am venit și am felicitat-o pe d-na Federovici pentru rezultatele pe care le-a avut cu PSD la nivelul județului Botoșani. Eu am avut o relație foarte bună dintotdeauna cu toată clasa politică din Botoșani și le urez succes în continuare. Au fost să fie mai buni ca noi, au câștigat”
Verginel Gireadă, deputat
Liberalul a fost întrebat direct dacă are în vedere o trecere la PSD având în vedere că sunt și alte modalități de a transmite felicitările, cel mai accesibil fiind telefonul.
”Nu am nici o problemă cu colegii mei din partid, dar atâta vreme cât locuim în județul Botoșani, ne respectăm ca oameni în primul rând. Eu sunt membru PNL și respect în continuare ceea ce am respectat dar în schimb sunt adversarii noștri politici și poți să-i feliciți oricând, să le strângi mâna că au fost mai buni”
Verginel Gireadă, deputat
Deputatul PNL a încercat să minimalizeze sensul vizitei la lidera PSD Botoșani repetând continuu că „Suntem oameni până la urmă”.