Verginel Gireadă trimis în judecată în dosarul furtului de apă de la Ipotești 

Primarul comunei Mihai Eminescu a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani în dosarul furtului de apă de la Ipotești. 

 

Faptele pentru care s-a făcut trimiterea în judecată sunt „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, conform art. 301 din Codul Penal precum și „instigarea la furt”, conform art. 47 raportat la art. 228 din Codul Penal.  

 

Procesul se va judeca la Judecătoria Botoșani. 

 

Reamintim că pe 1 iulie 2022  inspectorii Serviciului Control și Antifraudă de la Nova Apaserv au dat de o conductă ilegală branșată la rețeaua de apă și care alimenta un iaz privat din localitatea Ipotești, comuna Mihai Eminescu.

 

S-a încercat mușamalizarea presupusului furt prin care în iaz ajungea o cantitatea uriașă de apă din rețeaua publică.  Ar fi fost de vorba de în jur de 650 de metri cubi de apă pe zi.

 

Povestea pe larg poate fi citită aici: 

 

SCANDAL uriaș de la o conductă ilegală descoperită de Nova Apaserv: Mii de metri cubi luați din rețeaua publică pentru a alimenta un iaz privat, polițiștii au deschis dosar penal 

 

Iar după o anchetă de durată, procurorii au dat soluția de trimitere în judecată a primarului Verginel Gireadă.

 

În prezent, primarul comunei Mihai Eminescu se află în arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită”.