A fost singurul primar care a ridicat obiecții la consultarea cu primarii pe marginea sumelor alocate pentru drumuri județene și comunale.
În ședința de Consiliu Județean de astăzi, 12 ianuarie 2024 convocată de la ora 10:00 consilierii au votat sumele propuse spre repartizare.
Înainte de vot, președintele Consiliului Județean a avut o reacție privitoare la afirmațiile făcute de Verginel Gireadă, primarul PNL al comunei Mihai Eminescu.
„Noi apreciem munca dvs, ceea ce faceți în teren, la Consiliul Județean, cu drumurile din județ, dar pentru noi, primarii, astea nu sunt sume. Astea sunt așa «luați și voi de aici». Păcat că ne-ați chemat pentru sumele astea, sincer. Mă așteptam la mai mult. În contextul în care eu mă rezum strict la Primăria Mihai Eminescu, în care noi pe taxele pe mijloacele de transport dăm peste 500.000 de lei la Consiliul Județean și dvs. de acolo ne dați 80.000. Credeți-mă că este bătaie de joc, nu știu la ce mă mai străduiesc să le strâng taxele pentru Consiliul Județean cu mijloacele de transport”,
Verginel Gireadă, primar comuna Mihai Eminescu.
În realitate, spune Doina Federovici, suma plătită de Primăria Mihai Eminescu pentru mijloace de transport este cu mult mai mică.
Iar asta în contextul în care Verginel Gireadă a declarat că...
„Comuna pe care o conduce a virat Consiliului Județean suma de 500.000 de lei în contul taxei pe mijloace de transport. Afirmația este total falsă. Întreaga sumă încasată la nivelul județului Botoșani în anul 2023 este de 557.548 lei și aici vorbesc de toate unitățile administrativ teritoriale din județ din care doar 81.949 de lei reprezintă suma încasată de la Mihai Eminescu”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
La nivelul orașelor și municipiilor a fost alocată o sumă totală de 2,75 milioane lei. Toate orașele ar urma să primească o sumă unitară de 250.000 de lei. 1 milion de lei va fi acordat pentru municipiul Botoșani, în timp ce Dorohoiul va primi 500.000 de lei.
Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) îi revine aproape 17 milioane de lei.