Vechiul AERODROM din Botoșani: Aici aveau loc spectacole aviatice, nemții și-au evacuat răniții de război - FOTO

Un plan inedit al fostului aerodrom din orașul Botoșani, care a funcționat cândva în preajma Cimitirului Eternitatea.

 

Planul a fost realizat de către Misiunea Aviației Germane Luftwaffe în România pe data de 1 iunie 1941 și a început să fie folosit cu puțin înainte de intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial din 22 iunie 1941 de către aviația germană pentru a decola și apoi ateriza în/după misiunile de recunoaștere/fotografiere a teritoriului inamic, adică a Uniunii Sovietice.

 

Istoria acestui mic aerodrom începe undeva din Primul Război Mondial, când se menționează în documentele militare franceze că un aeroplan al Aviației Franceze a aterizat la Botoșani.

 

Mai apoi, aflăm de pe pagina Botoșaniul de odinioară, în perioada interbelică s-au tot dat în această locație, periodic, spectacole aviatice la care se plătea bilet de intrare.

 

Unul dintre așii Aviației Române din cel de-Al Doilea Război Mondial, căpitanul Bâzu Constantin Cantacuzino, a avut câteva reprezentații cu aeroplanul la Botoșani, în această locație.

 

Conform datelor din arhiva Aviației Militare Germane, aerodromul avea dimensiunea atunci de 600 x 600 de metri și a fost folosit și de o unitate sanitară germană de evacuare a răniților de front în iulie 1941.

 

 

 

 

”În perioada comunistă nu cunosc dacă s-a mai folosit această locație pentru aterizări/decolări, la Botoșani nu a existat niciodată vreo unitate militară de aviație”,

scrie administratorul paginii Botoșaniul de odinioară.

 

Odată cu sistematizare orașului s-a ales o parte din terenul fostului aerodrom pentru a se construi clădirile pentru Autoritatea Națională Fitosanitară și UPSS.

 

Potrivit sursei citate, fotografia face parte din colecția planurilor/documentelor capturate de către armata Statelor Unite ale Americii pe teritoriul Germaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial / Arhivele Statelor Unite ale Americii.