S-a întâmplat într-o duminică seară din luna mai, la Pensiunea Andreea din Stăuceni. Mai mulți botoșăneni aflați acolo să petreacă în liniște au fost cel puțin agasați de comportamentul câtorva bărbați îmbrăcați în uniformă vamală. Respectivii se aflau în compania unor persoane dubioase, cu aspect de interlopi.
De la câteva ironii și remarci răutăcioase până la amenințări nu a fost decât un pas. Un grup de botoșăneni n-a mai rezistat comportamentului vameșilor și a ieșit afară. Aici a început însă adevăratul spectacol. Lucrătorii statului au început să se plimbe de colo-colo și să amenințe, unul dintre ei, un bărbat la peste o sută de kilograme, sărind la bătaie în mai multe rânduri și fiind cu greu stăpânit de colegi. Culmea însă, chiar unul dintre colegii săi mai experimentat, inspectorul vamal Dan Chelaru, care încerca să-l liniștească, s-a izbit ”întâmplător” în curtea pensiunii într-un tânăr.
Atunci prietenii tânărului respectiv au protestat, iar vameșul supraponderal, pe care toți îl strigau ”Alex” a încercat să le aplice o corecție, fiind cu dificultate întors de un coleg. Circul a durat preț de câteva minute, interval de timp în care, printre altele, un vameș umbla cu cămașa de la uniformă scoasă din pantaloni, iar un altul își așeza pantalonii în curte, în văzul oamenilor. În timp ce vameșii se dădeau în spectacol, în fața mai multor oameni aflați în curte, în apărarea lor a sărit un tânăr cu aspect de interlop, care încerca să-i convingă pe cei amenințați că totul nu se întâmplă decât în mintea lor: ”dacă vezi că n-am făcut nimic, stai acolo”.
În timp ce vameșul ”Alex” era pus la propriu la un zid de Dan Chelaru, ținut astfel la depărtare de persoanele cu care intrase în conflict, pe-a ”negociatorul” o făcea tot civilul: ”dar ce v-a făcut? Mi-am cerut eu scuze în numele lor și gata”. Într-un final, până ce să ajungă forțele de ordine la fața loclui, vameșii, care păreau a fi într-o stare avansată de ebrietate, s-au urcat alături de tânărul amintit într-un VW roșu cu număr de Suceaca și au demarat în trombă. Incredibil este că, probabil din cauza stării euforice în care se aflau, au plecat cu una dintre portiere deschise.
Cercetările făcute de Botoșăneanul au scos la iveală faptul că respectivii angajați ai statului sunt salariați la Biroul Vamal Stânca și ieșiseră din tură. Nu seara, ci dimineața, însă au ținut-o într-un chef ore bune.
”Le-am spus în nenumărate rânduri că, dacă vor să iasă undeva, să nu o facă în uniforme”, ne-a declarat Ionel Ungureanu, șeful Biroului Vamal Stânca.
Aceasta a adăugat că le-a recomandat de mai multe ori vameșilor să se comporte decent și nu se se dea în spectacol. Culmea însă, circul pe care respectivii l-au făcut la Pensiunea Andreea vine într-o perioadă cu rezultate deosebite la Vama Stânca, pentru care Direcția Generală a Vămilor a adus aprecieri unității de la ieșirea spre Republica Moldova. Astfel, într-o singură săptămână s-au confiscat pentru contrabandă șase automobile, între care și două VW Passat. Chiar unul dintre vameșii de la Pensiunea Andreea a avut un rol esențial în descoperirea mărfurilor transportate ilegal de către conducătorii auto de pe cele două automobile care tranzitau granița.
Sergiu BĂLĂȘCĂU