Vali Bordeanu se retrage : Doare, dar voi reveni mai puternic

 

Fundaşul stânga al FC Botoşani a decis să renunţe la cariera de jucător. Anunţul l-a făcut dumunică, pe Facebook, când a postat „cea mai grea zi din viaţa mea, o trăiesc astăzi” şi apoi „ziua în care pun punct după o muncă de 20 de ani. Doare, dar voi reveni mai puternic”.
Valeriu Bordeanu se retrage de la FC Botosani

„Este clar ultimul meu contract ca jucător”

Valeriu Bordeanu nu a oferit mai multe detalii şi nici nu şi-a explicat gestul. Contactat luni dimineaţă de Botoşăneanul, apărătorul roş-alb-albaştrilor a confirmat retragerea, dar a evitat să precizeze motivele care l-au determinat să ia brusc o asemenea hotărâre. „Voi face o conferinţă de presă la sfârşitul turului în care voi specifica poziţia mea în viitor, n-are rost acum să treaca asta pe primul plan. Echipa este pe o pantă ascendentă şi ar fi păcat acum. Este clar ultimul meu contract ca jucător”, ne-a declarat Valeriu Bordeanu. Acesta are contract cu roş-alb-albaştri până la finele sezonului 2012-2013. El a venit la Botoşani în vara anului precedent din postură de antrenor secund şi jucător, iar după preluarea băncii tehnice de către Cristian Popovici nu s-a mai ocupat şi de pregătirea echipei.

Cel mai galonat fotbalist botoşănean

După ce a marcat golul în victoria istorică pe care FC Botoşani a obţinut-o în Cupa României, 1 – 0 în deplasare cu Sporting Club Vaslui, câteva partide a fost rezervă, iar sâmbătă nu a fost deloc utilizat. Valeriu Bordeanu este cel mai galonat fotbalist botoşănean. Este unul dintre puţinii jucători ai României care a evoluat la cele trei mari cluburi din capitală, Steaua, Dinamo şi Rapid, însă cele mai mari performanţe din carieră le-a dobândit cu Unirea Urziceni, echipă cu care a câştigat titlul de campion al României şi a obţinut cel mai bun punctaj în Liga Campionilor. În ţară a mai evoluat la o altă mare echipă de tradiţie, Universitatea Craiova, dar şi la Ceahlăul Piatra Neamţ, Politehnica Iaşi şi FCM Bacău, iar în străinătate la Kuban Krasnodar.
CITEŞTE ŞI:
 INTERVIU Valeriu Bordeanu : Aş juca orice, numai să fie în folosul echipei