Valeriu Iftime, supărat și nu prea pe Mihai Teja: Am foarte multă încredere în el / Dacă nu dăm un șut pe poartă, îi spun la revedere!

FC Botoșani a obținut un rezultat de egalitate în fața celor de la Rapid, scor 1-1, în etapa a 13-a din Liga 1.

 

Totuși, echipa antrenată de Mihai Teja se află într-o situație delicată în clasament. Moldovenii sunt pe locul 13, cu un total de 14 puncte.

 

 

”Dacă nu dăm un șut pe poartă, îi spun la revedere!”

 

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a vorbit despre situația lui Mihai Teja, despre care se spunea că are zilele numărate la formația din Moldova.

 

Iftime a transmis că, în cazul în care rezultatele pozitive nu vor începe să apară la FC Botoșani, Mihai Teja va trebui să ridice mâna de unul singur și să se retragă, scrie Digisport.ro.

 

”Nu i-am dat niciun ultimatum lui Mihai Teja, însă nu pot spune că voi continua la nesfârșit cu Mihai. Am spus că dacă rezultatele nu sunt cele pe care ni le-am propus trebuie să se retragă de unul singur. Eu i-am spus că vreau să continui cu el, că poate și că vreau să continui cu el.

Am spus că dacă ne atinge foarte rău focul Rapidului atunci este o problemă și nu cred că Mihai ține de scaun și-l dau afară ca pe nu știu cine…Cred că un antrenor are o energie pe care să o dea grupului și care are un rezervor care să fie fisurat ori să nu fi fost intact la început, dar o să vedem. Mihai este antrenorul meu și țin foarte mult la el și am foarte multă încredere în el.

Dacă ne bate la un gol diferență și am jucat bine tot meciul nu este nicio problemă, dar dacă nu dăm un șut pe poartă până în minutul 60 atunci trebuie să îi spun la revedere”,

a declarat Valeriu Iftime la sptfm.ro.