Valeriu Iftime, savuros la dezbaterea publică convocată de doamnele din afaceri, a avut discursul cel mai... întrerupt – VIDEO & FOTOGALERIE

Valeriu Iftime, președintele grupului de firme Elsaco și al Camerei de Comerț a părut persoana care a captat atenția tuturor la evenimentul privitor la reducerea abandonului școlar.

 

Nu a fost printre primii vorbitori, dimpotrivă. Însă în cadrul Dezbaterii Publice Naționale „Pactul pentru Tineri” discursul său a fost întrerupt de mai multe ori de aplauzele celor din sală.

 

A vorbit despre abandonul școlar și consecințe, despre soluții și (ne)implicare. A spus că nu există om sărac dacă este educat, cum nu există om rău dacă este educat. Ori în satele botoșănene și nu numai există lipsă de educație.

 

„Dacă am conștientiza cu adevărat gravitatea acestui fenomen cred că am intra în depresie toți. Dacă astăzi sunt niște responsabili, suntem noi toți. Sunteți voi din sală, și eu și mai ales decidenții”,

Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț

 

A oferit un exemplu sugestiv și direcționat mai ales pentru cei care conduc mase.

 

„Cineva a pus într-un borcan 100 de furnici roșii și 100 de furnici albe. Și cineva amesteca borcanul. Furnicile de culori diferite au început să se mănânce între ele. Cine este vinovat? Este cel care mișcă borcanul. Și cine este virtuosul? Cel care poate opri borcanul și calma furnicile”,

Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț

 

Și un alt exemplu propriu, de la un eveniment cu caracter social în care a fost implicat alături de colaboratori.

 

„În urma acestui eveniment am făcut o colectă de bani și am cumpărat 10 biciclete pentru cei mai săraci copii din sat. A fost o luptă întreagă să vorbim cu primarul să nu cumva să dea nepotului cumnatului și am găsit cei mai săraci copii din sat. Am fost și le-am dăruit, am numărat bicicletele. Bineînțeles că cea mai săracă din sat avea și trei copii, frumoși, extraordinari de frumoși. Când au pus mâna pe biciclete le curgeau lacrimile de bucurie, cel mic voia să pupe bicicleta. Care a fost cea mai grea problemă a noastră? Să nu vândă părinții bicicleta”,

Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț

 

Omul de afaceri a fost de acord că în România s-au făcut pași uriași în educație, însă nimeni nu a lucrat la sufetul oamenilor, acest rol revenind profesorilor, dascălilor care formează caractere și care ar trebui să aibă chemarea necesară pentru a schimba mentalități.

 

Unde a stârnit amuzament sau a ridicat anumite semne de întrebare, puteți urmări în materialul video de mai jos unde este redat discursul integral al lui Valeriu Iftime: