Compania Elsaco a transmis un comunicat de presă după sentința de achitare dată de instanța de la Tribunalul Botoșani. Redăm mai jos mesajul transmis:
La peste 5 ani de la deschiderea dosarului nr. 104/40/2018, având ca obiect rechizitoriul întocmit de către DNA Suceava, prin care Elsaco Electronic împreună cu alte șapte persoane au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, Tribunalul Botoșani a făcut astăzi dreptate și a decis achitarea tuturor inculpaților, inclusiv a societății Elsaco Electronic.
“Ne bucurăm că adevărul a câștigat în acest caz, deși prejudiciile aduse imaginii noastre, precum și tensiunea creată atât de mult timp în cadrul companiei sunt elemente greu de cuantificat și de reparat”,
a declarat Valeriu Iftime, Administrator Elsaco Electronic.
(Comunicat Elsaco Electronic)