Valeriu Iftime oprește campania electorală după explozia de la Dedeman: Nu mai este loc de altceva

Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Botoșani a anunțat în urmă cu puține minute că pune stop oricărei acțiuni de companie electorală în semn de respect față de oamenii răniți în explozia de la Dedeman și față de cei care muncesc din greu ca să îi salveze. 

 

În opinia liderului liberal, ”nu mai este loc de altceva în afară de a fi alături de familiile asupra cărora s-a abătut acest necaz”.


Valeriu Iftime, candidat PNL la președinția CJ

”Eu fiind în campanie, pe drumuri, în niște comune din județul Botoșani, pur și simplu nu pot decât să transmit toate gândurile mele celor care sunt în suferință, să le spun că sunt cu inima deschisă și ajutor. Orice au nevoie pot să mă apeleze dacă sunt de folos, poșta mea de Facebook este deschisă și telefonul meu poate fi deschis. 
În același timp transmit și gândul meu bun doctorilor care știu că vor avea mult de lucru în perioada aceasta, să aibă inima deschisă, mintea luminată pentru a face din Botoșani un loc în care spitalul să își facă treaba atunci când oamenii au nevoie.”


Potrivit legii, campania electorală se încheie oficial sâmbătă la ora 7:00.  


Liberalii de la municipiu aveau programat pentru astăzi după-amiază un marș al încrederii. Deocamdată nu au anunțat că ar fi renunțat la această acțiune electorală.