Valeriu Iftime, mesaj pentru elevii performeri de la Botoșani: O lume fără educație este o lume a violenței / Avem nevoie de specialiști VIDEO

Asemenea lui Gheorghe Ciubotaru și președintele grupului de firme Elsaco, Valeriu Iftime a făcut apel la olimpici să revină la Botoșani, după finalizarea studiilor.

 

Acesta ar fi și unul dintre motivele pentru care companiile Elsaco, Electroalfa și mai nou, Hidroplasto susțin performanța în educație prin donații consistente.

 

Valeriu Iftime a captat atenția sălii prin discursul său liber, fiind cunoscut pentru insistența privitoare la importanța educației pentru fiecare individ din societate. Și chiar i-a îndemnat pe tineri să se aplece și spre politică pentru a nu-i lăsa pe unii „care se cred politicieni” să o facă în locul lor. 

 

Iată discursul:

 

 

„E adevărat că împreună cu Gelu am hotărât acum multă vreme că vom fi aproape de educația din Botoșani, de profesori, de elevi, de toți cei care fac performanță și dacă anul acesta suntem mai buni ca anul trecut este pentru că Gelu a fost mai insistent, mai atent la cifre și la oameni, spunând că trebuie să premiem mai mult și mai consistent elevii și profesorii.

 

Este un eveniment frumos, eu vreau să felicit copiii, dar le spun copiilor că au câștigat un concurs, sunteți pe un drum care înseamnă să fiți specialiști buni pentru voi și pentru comunitate. Locuri de muncă pentru cei mai performanți oameni din lumea asta din fericire încă mai găsești la Botoșani. Cred că Electroalfa și Elsaco adună cel puțin 500 de oameni cu studii superioare, din cei 500 cel puțin 20 au nivel european. Așa că cei mai buni care au câștigat olimpiade pot face cercetare, dacă nu în afară, pot găsi și în România sau chiar în Botoșani. Avem nevoie de specialiști, oameni care să fie educați, avem nevoie de muncitori buni, de oameni care să înțeleagă că numai dacă o să fie tineri pregătiți, Botoșaniul poate avea un viitor.

 

M-aș adresa mult profesorilor. Acum câteva luni de zile când a fost o grevă eu am rămas cumva blocat, cum să facă profesorii grevă, cum să ajungă profesorii să fie nemulțumiți. Eu nu cred că este un om care a fost la școală și care nu respectă școala. Doar cei care nu au fost la școală și nu înțeleg ce înseamnă o pregătire, o învățare aprofundată și reală a lucrurilor pot să ignore profesorii. Eu spun că toți trebuie respectați, dar profesorii sunt cei care zidesc lumea viitoare.

 

„O lume fără educație este o lume a violenței”

 

Țuțea spunea: «mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul se aseamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală și face mobilă de lux», asta sunteți voi profesorii. De asta acești oameni trebuie respectați, pentru că toți acești copii fără o călăuză, fără un profesor bun nu ajung nicăieri. Dacă vom avea puterea să înțelegem cu toții, de la nivelul celor care decid până la cei mici, oameni adevărați că profesorii au un loc special într-o societate, că o lume fără educație este o lume a violenței, a lucrurilor necurate și a inconștienților, atunci vom înțelege cu toții ca Botoșaniul poate să progreseze.

 

 

Din acest motiv împreună cu Gelu am spus că vom fi aproape de învățământ și de educația botoșăneană. Ne-am împrietenit cu dl inspector general din motivul ăsta. Am spus că toate evenimentele care țin de performanță , de ajutarea copiilor, a profesorilor, a tot ce înseamnă dotare în județul ăsta,  le putem face, nu doar din banii noștri, putem găsi și alte soluții. Suntem la fel de atenți și poate mai eficace decât mediul politic. Dacă mediul de afaceri este unit, este cel mai important motor al unei lumi, mediul de afaceri creează valoare adăugată, locuri de muncă.

 

Vă mai spun o chestiune interesantă, și aici sunt oameni cu aspirații politice. Aș nota un politician după câte locuri de muncă a creat pentru județ. Avem astăzi 80.000, vom avea 60.000 în 10 ani, dacă nu vom ști să aducem copiii ăștia înapoi, să avem fabrici, să avem oameni care sa investească în Botoșani, să creăm locuri de muncă care performează și care pot sa vândă marfa și să bată țările mari. Altfel vom rămâne mici, cei tineri vor pleca în afară, cei bătrâni vor rămâne acasă și vor aștepta pensia”