Valeriu Iftime, înaintea ultimului meci din tur: Vreau să fie un meci important, nu unul în vârful bocancului, cu gândul la vacanță

Ultima etapă din turul de campionat al Ligii 1, îi va găsi pe jucătorii de la FC Botoșani lângă Bucureşti, într-un joc împotriva formației conduse de Gheorghe Hagi. 

 

Meciul din deplasare găzduit de formația Viitorul Voluntari, găsește conducerea echipei fanion optimistă, dar îngrijorată cu privire la gradul de motivare a jucătorilor.
„Cred că e mai mare dorința lor (n.r. a jucătorilor de la Viitorul Voluntari) de revanșă, având în vedere că i-am tot încurcat de-a lungul timpului. Eu sper ca băieții să trateze meciul acesta, cel puțin la nivel de voință și concentrare, precum la cel cu Steaua, că îi batem sigur”, a declarat Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administratie al FC Botoșani.
Acesta a mai atras atenția și asupra riscului ca jucătorii să trateze meciul din etapa a 17-a cu prea mare lejeritate.
„Vreau să fie un meci important, nu unul în vârful bocancului, cu gândul la vacanță. Pentru că este un mare risc și eu le spun de pe-acum, să nu tratăm meciul că mergem la egal, să nu luăm bătaie, ca fiind ultimul din campionat. Vreau să se gândească la victorie”, a mai spus Valeriu Iftime.
(C.B.)
CITEȘTE:
 S-au găsit bani pentru ca fotbaliștii de la FC Botoșani să meargă în vacanță: VEZI despre ce sumă este vorba