Patru bărbați au murit intoxicați cu monoxid de carbon, după ce au căzut într-un bazin cu apă reziduală. Printre ei, se numără şi patronul fabricii.
Imediat, au intrat după el alţi doi colegi, în încercarea de a-l salva. Cum şi aceştia din urmă au sfârşit în aceeaşi situaţie ca primul, după cei trei a intrat şi patronul fabricii de caşcaval, un bărbat în vârstă de 58 de ani.
S-a sunat de urgenţă la 112, echipajele de prim-ajutor au sosit la faţa locului, iar pompierii echipaţi corespunzător au intrat în respectivul bazin, pentru a scoate bărbaţii.
Din nefericire, pentru doi dintre ei s-a constatat decesul, ceilalţi doi fiind resuscitaţi şi duşi la spital.
Patronul de 58 de ani a ajuns la Spitalul din Botoşani, dar s-a stins la scurt timp, iar un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, a fost adus la spital în Iaşi, dar şi acesta a murit în grija medicilor.
În bazinul fabricii de caşcaval autorităţile ajunse la faţa locului au găsit cantităţi mari de amoniac şi acid sulfuric, potrivit observatornews.ro.
S-au deschis mai multe anchete în acest caz, inclusiv una de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi cea a poliţiştilor, care urmează să stabilească toate circumstanţele tragediei.