Județul este străbătut de un vacarm încărcat cu nervi și revoltă la adresa celor care au banii, în pix.
Zeci de oameni mărșăluiesc deja pe drumurile proaste ale județului, în propriile autoturisme.
Se îndreaptă către comuna George Enescu unde va avea loc un impresionant miting.
”Macaleți, nu uita, strada nu este a ta”, este unul dintre mesajele scrise pe una dintre pancarte.
Au pornit spre locul minitngului, cetățeni cu mașini din șapte comune, printre care și Vorniceni.
”Drumurile județene care traversează comuna Vorniceni sunt foarte proaste și asta se datorează bănuiesc și conducerii la nivel național. Pentru că noi am avut discuții în CJ, s-au alocat fonduri pentru se repara drumurile și CJ-ul are toată intenția bună să rezolve, dar totul se leagă de bani. Ori Bucureștiul din câte înțeleg ne privesc pe noi, locuitorii din nordul țării, drept plătitori de taxe și impozite. În rest, prioritare sunt județele din sud, mai ales Teleorman”,
Toader Leampăr, primarul comunei Vorniceni
Aceste așa zise șosele fac legătura cu orașe importante ale județului, unde oamenii au locurile de munc sau sunt pur și simplu nevoiți să ajungă frecvent.
”Oficial, am întreprins demersuri la preledintele CJ Botoșani și în scris și verbal. El știe situația, că DJ 298 este foarte prost, dar cum am spus și mai înainte, bugetul. Nu sunt bani suficienți de la București pentru infrastructură. Eu m-am zbătut, de două ori am fost până acum la dlui personal, plus că avem adrese făcute”
Toader Leampăr, primarul comunei Vorniceni
Potrivit primarului de la Vorniceni, suma necesară pentru repararea drumului județean ce străbate comuna, s-ar ridica la 30 de miliarde de lei vechi.
Ultima dată s-a intervenit aici în 2012 însă doar cu plombări.