Uvertura Mall în pandemie: Veniturile din chirii au scăzut cu 53% în primul semestru din 2020 faţă de aceeași perioadă din 2019

Uvertura Mall din Botoşani, în reorganizare, are în prezent o treime din suprafaţă inactivă, iar veniturile au scăzut cu mai mult de 50 la sută.

 

Mall-ul din Botoşani are o suprafaţă închiriabilă de 15.000 de metri pătraţi. Printre cei aproape 80 de chiriaşi se numără branduri precum H&M, Kenvelo, Yves Rocher şi Pepco.

 

În 2019, mallul a avut peste 8 milioane de lei venituri din chirii, cu 12% mai mult faţă de anul precedent.

 

Uvertura Mall, centru comercial din Botoşani aflat în reorganizare juridică, a încasat în primul semestru din 2020 venituri din chirii cu 53% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din cauza suspendării activităţilor în mall-uri, scrie Ziarul Financiar, proprietarii centrului comerciali alegând să suspende, la rândul lor, facturarea chiriilor.

 

 

Activități restricționate în pandemie

 

Astfel, între 17 martie şi 15 iunie, activitatea din mall a fost afectată în proporţie de 94% de măsurile impuse prin ordonanţele militare.

 

„În prezent, mai mult de 35% din suprafaţa centrului comercial este afectată de restricţiile menţinute de autorităţi în contextul prelungirii stării de alertă. Astfel, cinematografele, locurile de joacă pentru copii, restaurantele, fast-foodurile, spaţiile pentru leisure şi gaming au în continuare activitatea restricţionată”, spune pentru zf.ro Boris Titov, shopping center manager la Uvertura Mall.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store