USR: PNL creează probleme în Energie ca să aibă cu ce se lăuda că rezolvă

După ce președintele Iohannis a retrimis în Parlament legea care îi transformă pe prosumatori în dușmanii sistemului energetic, prin obligarea acestora să își instaleze baterii de stocare, pe banii lor, PNL s-a grăbit să anunțe că rezolvă problema. Ce nu spune PNL este că a votat în Parlament amendamentul care a dus la situația absurdă. Amendamentul a fost depus de PSD, dar votat cu ambele mâini de PNL, care se preface acum că a uitat ce prostie a făcut. 

 

Stocarea obligatorie pentru prosumatori este aceeași abordare defectuoasă a statului: dacă ceva merge, vin politicienii PSD-PNL cu o nouă idee peste noapte și strică totul. Dar dacă ceva nu merge, nu sunt în stare să vină cu vreo soluție. Asta, în condițiile în care Sebastian Burduja se lăuda la începutul acestui an cu capacitatea solară instalată de prosumatori de parcă i s-ar fi datorat lui. Soluția rămâne stocarea de mari dimensiuni, chiar Transelectrica confirmă acest lucru. Însă nu se întrevede nicio investiție majoră în capacități de stocare”, afirmă Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

 

Acum doi ani, USR a depus o inițiativă legislativă (Pl-x nr. 266/2022) care avea ca scop impulsionarea dezvoltării infrastructurii de producție și stocare a energiei electrice și de echilibrare a sistemului energetic național. Legea exceptează de la plata tarifelor de transport și distribuție, certificate verzi și contribuție de cogenerare energia extrasă din rețea pentru a fi stocată cu scopul de echilibrare a rețelei. Practic, legea oferă o facilitate acestor capacități să fie folosite de Transelectrica pe post de consumator dispecerizabil pentru echilibrarea rețelei. Inițiativa legislativă este ținută la sertar la Camera Deputaților exact de majoritatea PSD-PNL.

 

Am mai văzut același film prost și în trecut, atunci când au introdus taxa pe soare. Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, a introdus prin OUG, în 2022, această taxă care afecta prosumatorii de energie. Doi ani mai târziu, după ce am depus amendament de eliminare a taxei pe soare în Parlament și după multă presiune publică, Sebastian Burduja a scos această aberație din lege tot prin OUG. Inepția și mai mare a venit în Parlament când s-au folosit de acest OUG pentru a introduce obligația de stocare pentru prosumatori”, a adăugat Cristina Prună.

 

USR a susținut permanent, inclusiv prin proiecte de lege, că statul trebuie să impulsioneze masiv soluțiile de stocare de mare capacitate, nu să pedepsească prosumatorii. În același sens, USR i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament, la reexaminare, legea care îi obligă pe românii care și-au instalat panouri fotovoltaice să-și instaleze capacități de stocare a energiei.

 

(Comunicat USR Botoșani)